Miere - Simbolistica.com

Miere

Miere

Ce înseamnă mierea?

Mierea este un aliment prim, care este atât hrană cât și băutură, așijderea laptelui. Ea este, mai înainte de toate, un simbol fast, al bogăției, al belșugului și îndeosebi al dulceții. Ea se opune gustului amar al bilei, deosebindu-se însă de zahăr, după cum tot ceea ce natura în oferă omului se deosebește de ceea ce ține ea ascuns.

Simbol a toate ce este dulce, ea izbutește să desființeze durerea.

Reuniunea Orientului și a Occidentului

Râuri de lapte și miere curg pe toate pământurile făgăduinței și prin toate ținuturile dintâi de pe care omul a fost izgonit. Cărțile sfinte din Orient și din Occident le asociază și le preamăresc prin cuvinte mai totdeauna apropiate. Ele reușesc, de fapt, să confere de multe ori acestor simboluri o conotație afectuoasă. Așa este țara Canaanului, dar și mierea dragostei fără de moarte din Cântarea cântărilor ( 4, 11; 5,1): Ale tale buze miere izvorăsc iubito, miere curge (…) Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin și lapte am băut. Mierea se regăsește și în profețiile lui Isaia( 7, 14-15): Iată, fecioara va lua în pântece și va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel. El se va hrăni cu lapte și cu miere, până va ști să arunce răul și să aleagă binele.

Canaan a fost o civilizație și regiune vorbitoare de semitici în Orientul Apropiat Antic, la sfârșitul mileniului al II-lea î.Hr. Numele „Canaan” apare în toată Biblia, unde corespunde Levantului, în special zonelor Levantului de Sud, care oferă cadrul principal al narațiunii Bibliei: Fenicia, Filistia și Țara Israelului, printre altele. .

Ca hrană unică, mierea își extinde înțelesul simbolic la cele de cunoaștere, știință, înțelepciune. Înfruptarea din ea este rezervată ființelor remarcabile, și în lumea noastră și cealaltă. Pe mierea cunoașterii se întemeiază fericirea omului și a societății. Și aici, gândirea mistică a Orientului se întâlnește cu cea a Occidentului. Pentru ghilda mistică a bektașilor ( de inspirație șiită), mierea este Hak, o realitate transcendentă, capăt al oricărui drum spiritual. Acolo, ființa se contopește cu divinitatea, lucru care se înfăptuiește într-o anumite stare. Aceea este fana, un soi de anestezie în care noțiunea însăși de durere dispare.

Bektashiștii erau lideri religioși ai infanteriei otomane. Ei erau un factor cheie atunci când a venit vorba de prelucrarea taxei pentru copii, islamizare și dezvoltarea ienicerului. Ordinul prin ieniceri a fost un partid important al politicii otomane. Aproximativ 100 de ani mai târziu, Bektasi au fost amenințați cu abolirea din cauza introducerii laicismului în noua Republică Turcă declarată. În ciuda unei interdicții oficiale astăzi, centrele sufisme sunt încă existente și tolerate de statul turc

Potrivit Hadith-urilor lui El Bokhari, pentru Profet și pentru tradiția islamică, mierea este panaceul prin excelență. Ea face ca cei ce și-au pierdut vederea să și-o recapete, apără sănătatea și poate chiar învia morții.

Sahih al-Bukhari este una dintre cele șase colecții canonice Hadith ale Islamului. Este o carte importantă în literatura islamică. Este prima carte care include doar ahaditul fără interpretări ale însoțitorilor (ra) și ale succesorilor lor.
Tradiția vedică

De asemenea, în Vede, mierea este cântată ca principiu rodnic, izvor de viață și de nemurire, aidoma laptelui și somei. Ea este comparată cu sămânța Oceanului, Laptele cel Mare care mănâncă totul ( Atharva Veda 91):

Așa cum albinele, făcătoare de miere,

picură mierea peste miere,

tot astfel , o Ashvini,

întărească-se în mine,

în ființa mea, strălucirea…

Așa cum gâzele

se scaldă în miere, în mierea ce iat-o,

tot astfel, o Ashvini,

întărească-se în mine

strălucirea, agerimea,

puterea și tăria

O Ashvini, revărsați asupră-mi

mierea albinei, Voi, stăpâni ai slavei,

ca să pot aduce oamenilor

cuvântul străluminat.

Implicațiile mierii în creștinism

Totuși, este de subliniat că deși dulceața mierii este ademenitoare, ea poate fi primejdioasă. Acest lucru este desăvârșit conturat în Pildele lui Solomon, unde de pe buzele femeii desfrânate picură miere. Mai mult de atât, vorbele lingușitorului sau nectarul plantelor carnivore sau chiar și capcanele întinse de fățarnici, nu fac nimic altceva decât să atragă atenția asupra metaforelor vieții; Nu mereu “dulceața” vieții este ceea ce pare. Ochii larg deschiși și simțurile eliberate au puterea de a diferenția sentimentele sincere de cele nefaste.

Potrivit lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, învățăturile lui Dumnezeu sunt ca mierea, căci au darul de a curăți și de păstra.

Rolul mierii în bazinul mediteranean

Asociată cu ritualurile de purificare, mierea își precizează virtutea inițiatică. Porphyrios pomenește în studiile sale Despre peștera nimfelor că, în momentul inițierii în Leontice ( cea de-a patra treaptă a inițierii în misterele mitraice, treaptă ce conferea titlul de leu) participanții la mistere se spălau pe mâini nu cu apă, ci cu miere… Și tot prin miere se curăță limba de orice greșeală. Tot astfel, sectanții lui Mithra mâncau, în timpul ritualurilor inițiatice, puțină miere, iar inițiații se spălau pe mâini cu miere.

Porphyrios a scris lucrări originale despre o mare varietate de subiecte, de la muzică la Homer și până la vegetarianism. Isagoge, sau Introducere, o introducere în logică și filozofie, a fost manualul standard despre logică în Evul Mediu în traducerile sale latine și arabe. Prin lucrări precum Filosofia din oracole și Împotriva creștinilor (care a fost interzisă de Constantin cel Mare), el a fost implicat într-o controversă cu creștinii timpurii.

Tradițiile mediteraneene, și îndeosebi cea grecească, exprimă foarte bine, în totalitatea ei, acest bogat simbolism. Hrană dătătoare de inspirație, mierea i-a dat harul poeziei lui Pindar, după cum lui Pitagora i-l dăduse pe cel al științei. Comemorările antice povestesc că, Pitagora, aidoma eroului celt, nu s-ar fi hrănit, toată viața, decât cu miere. Prin urmare, cei doi sunt niște inițiați, în deplinul înțeles al cuvântului. Când religia greacă spune că mierea este simbolul morții și al vieții, al toropelii ( se credea că ea dăruiește un somn liniștit și adânc) și al vederii agere, nu se face oare aluzie la fazele-cheie ale ritualului inițiatic: întuneric și lumină, moarte și renaștere?

Misterele eleusine confirmă această ipoteză: inițiaților de rang înalt li se dădea miere ca semn al unei vieți noi. Mierea joacă, prin urmare, un rol în trezirea inițiatică la viață. Ea este legată de culoarea ei nemuritoare de ciclul etern al morților și reînvierilor. În gândirea psihanalitică modernă, mierea, înțeleasă drept rezultat al unui proces de elaborare, va deveni simbolul Eului superior sau al Sinelui, ca ultimă consecință a muncii lăuntrice asupra ta însuți.

Culturile și rolurile atribuite mierii

Tradiția chineză asocia mierea cu elementul pământ și cu noțiunea de centru. De aceea, sosurile mâncărurilor servite Împăratului trebuiau întotdeauna să fie legate cu miere.

Pentru amerindieni, mierea face parte din ritualurile de leac. Ea joacă un rol pivotant în ceremonii. Don C. Talayesva, căpetenia hopi din Arizona, povestește că, în timpul unui ritual de leac, sărbătorit cu prilejul festivității solstițiului de iarnă, preotul face libații de miere și mălai. Descrierea ritualului arată că indienii hopi atribuiau mierii o dublă virtute purificatoare și fertilizantă. De remarcat, ca simbolistica acestui panaceu străbate orice dimensiune temporală sau spațială.

De asemenea, tradițiile celtice sărbătoresc hidromelul ca băutura dătătoare de nemurire. Această simbolistică se regăsește și într-un text arhaic, anterior poate chiar creștinismului, unde așa zisa Hrană din casa celor două păhărele este laptele cu gust de miere, exclusiv oferită lui Eithne. Mierea stă la baza hidromelului acea băutură dătătoare de nemurire. Sursa ei este una infinită în Lumea Cealaltă, unde aceasta curge din belșug.

Cunoașterea la un nivel mai profund

Mierea desemnează cultura religioasă, cunoașterea mistică, bunurile spirituale, revelația făcută inițiatului. Vergilius numește mierea darul ceresc pe care mi-l face roua, roua fiind simbolul inițierii. Astfel, mierea ajunge să desemneze beatitudinea supremă a spiritului și starea de nirvana.

Vergilius este, în mod tradițional, unul dintre cei mai mari poeți ai Romei. “Eneida” sa a fost considerată epopeea națională a Romei antice încă de pe vremea compoziției sale. Modelat după Iliada și Odiseea lui Homer, Eneida îl urmărește pe troianul Enea în timp ce se luptă să-și împlinească destinul și să ajungă în Italia. Opera lui Virgil a avut o influență largă și profundă asupra literaturii occidentale, în special Divina Comedie a lui Dante, în care Virgil apare ca ghid al autorului prin Iad și Purgatoriu.

Dacă mierea este simbol al cunoașterii pentru Clement din Alexandria, al înțelepciunii în tradițiile orfice, în aria budismului, ea asociată cu învățătura. Învățătura este ca mierea pe care o mănânci: la început este dulce, la mijloc este dulce, la sfârșit este dulce. Perfecțiunea mierii face ca ea să fie în mod firesc o ofrandă puternică. Prin urmare, ea poate atrage bunăvoința divină și de aceea a rămas un simbol al ocrotirii și alinării. Acest lucru este splendid ilustrat în tradițiile atenienilor, care ofereau prăjituri cu miere Marelui Șarpe, pentru ca acesta să rămână în sălașul lui.

Cupă cu figuri roșii de Douris, c. 480-470 î.Hr., descoperit la Cerveteri (Etruria) și adăpostit în Muzeul Vaticanului
Mierea pe plan spiritual

Mierea este rezultatul unei dezagregări a pulberii efemere a polenului. Totodată, efemeritatea se transformă într-un perpetuum. Este o hrană suculentă dătătoare de nemurire, ce simbolizează conversia sufletului, integrarea perfectă a persoanei. Ea reduce, într-adevăr, o mulțime de elemente disperate la unitatea unei ființe echilibrate.

Festivalul de oferire a mierii este o ceremonie religioasă budistă. Ea comemorează slujba și hrana oferite de animale lui Buddha în timpul celei de-a zecea retrageri de ploaie din pădurea Parileyya. Potrivit legendei, în timpul retragerii sale o maimuță a adus un fagure de miere pentru Buddha, în timp ce un elefant a adus fructe și l-a protejat pe Buddha de animalele înverșunate.
Când Buddha a acceptat darul fagurelui, maimuța, bucuroasă, a început să sară din copac în copac. Aceasta, însă, a suferit o cădere fatală în jubilarea sa nesăbuită. Totuși, datorită darului său generos, maimuța a renăscut imediat în Cerul celor Treizeci și Trei (Pali: Tavatimsa), al doilea din cele șase ceruri din Tărâmul Dorinței. Întrucât se crede că aceste evenimente au avut loc în ziua lunii pline, ocazia a ajuns să fie comemorată ca Madhu Purnima, sau „luna plină cu miere”.

După cum procesul acestei transformări din punct de vedere biochimic rămâne necunoscut, tot astfel rămâne necunoscută, deși reală, acțiunea harului tainic și a exercițiilor spirituale. Acestea sunt mijlocirile prin care sufletul trece de la risipirea mondenă ( el umblă din floare în floare), la concentrarea mistică ( a mierii). Tot astfel, rămân obscure procesele de integrare a Eului pe calea individuației. La fel, se întâmplă în evoluția inițiatică.

Mierea rămâne în concepția psihanalitică drept simbolul Eului superior, sau al Sinelui, ca ultimă consecință a muncii lăuntrice asupra ta însuți.

Postări relevante