Moarte - Simbolistica.com

Moarte

Moarte

Moartea desemnează sfârșitul absolut a ceva pozitiv: o ființă umană, un animal, o plantă, o prietenie, o alianță, pacea, o epocă. Nu se discută despre „moartea unei furtuni“, dar se poate descrie o zi frumoasă ca „a murit“.

Mistica asociată morții

Ca simbol, moartea este aspectul trecător și disolubil al existenței. Ea indică ceea ce dispare în inevitabila evoluție a lucrurilor: se leagă de simbolistica pământului. Totuși moartea este și intrarea în sferele necunoscute ale Iadului sau Raiului. Acest aspect arată ambivalența morții, ambivalență regăsită și în simbolistica pământului. Astfel ea se apropie oarecum de riturile de trecere. Moartea devine revelație și introducere.

Toate inițierile trec printr-o fază a morții înainte de a deschide calea spre o nouă viață. În acest sens, moartea are o valoare psihologică.Ea înseamnă eliberarea de forțele negative și regresive, de materializarea și descătușarea forțelor ascensionale ale spiritului. Ea este fiică a nopții și soră a somnului. Însă moartea are, precum mama și fratele ei, puterea de a regenera. Dacă ființa asupra căreia se abate moartea trăiește doar la nivel material sau animal, sufletul acesteia se va prăbuși în Iad. Însă dacă persoana trăiește la nivel spiritual, moartea îi va dezvălui orizonturi luminoase. Misticii, ca de altfel și medicii sau psihologii, au observat că în orice ființă omenească, la toate nivelurile ei de existență, moartea și viața coexistă. Altfel spus, apare o tensiune între două forțe contrare.

Literatură asociată morții

Diopater vorbește despre Cezar în De bello Gallico, iar din acesta afirmau toți galii că se trag. El este, în principiu, zeu al morții, dar este și tatăl seminției lor.

Misterul morții este, prin tradiție, resimțit drept neliniștitor și apare reprezentat prin forme înfricoșătoare. Aceasta înseamnă nu doar teama de topirea în neant, ci și rezistența, împinsă până la extrem, față de schimbare și de o formă de existență necunoscută.

Eurynomos este o întruchipare a morții nimicitoare. El este un duh infernal a cărui funcție este aceea de a devora carnea morților, lăsându-le doar oasele. El este colorat în albastru foarte închis, ca muștele de carne. I se văd dinții, iar sub el este așternută o piele de vultur hoitar( Pausanias, Călătorie în Grecia, 10, 28).

Drepturile de viață, respectiv, de moarte aparțin zeilor. Principalele zeități dătătoare de moarte sunt: Zeus, apoi Athena, Apollo, Artemis ( Diana), Ares( Marte), Hades( Pluto), Hecate și Persefona.

Moartea este întruchipată prin Thanatos, fiul nopții și fratele somnului, cel crunt, cel fără milă, necruțătorul.

Thanatos

În iconografia antică, moartea este ilustrată printr-un mormânt, un personaj însoțit de o coasă, asemenea unei zeități care devoară un om. Alte portretizări mai puțin cunoscute sunt un duh înaripat, doi tineri- unul alb, unul negru-, un călăreț, un schelet, un dans macabru, un șarpe sau orice alt animal care conduce sufletele morților ( cal, câine).

Simbolismul asociat Tarocului

Simbolismul general al morții apare și în cel de-al treisprezecelea arcan major al Tarocului. Acest arcan nu poartă nici un nume, de parcă numărul de pe el ar fi de ajuns. Sau se poate afirma că autorului acestei lame i-ar fi fost frică să o numească. Într-adevăr, numărul 13 are o anume semnificație nefastă, constantă de-a lungul evului mediu creștine. Acesta apare încă din antichitate, simbolizează cursul ciclic al activiătții umane […] trecerea la o altă stare și, în consecință, moartea.

Moartea- sau Cositoarea- exprimă evoluția importantă, doliul, transformarea ființelor și lucrurilor, schimbarea, fatalitatea ineluctabilă. Potrivit lui O. Wirth mai creionează și deziluzia, detașarea, stoicismul sau descurajarea și pesimismul. Jean Vassel constata că Moartea instituie o pauză ritmică în seria de imagini ale tarocului. Mai mult de atât ea este urmată de arcane mai înalte, așa încât putem spune că primele douăsprezece corespund micilor mistere, iar următoarele marilor mistere, căci este limpede că lamele de după Moarte au un caracter mai ceresc decât cele dinaintea ei. Ca și Magicianul, Moartea corespunde , în astrologie, primei case a horoscopului.

Scheletul înarmat cu o coasă, care apare pe această lamă, este îndeajuns de grăitor. El este de culoarea pielii- și nu auriu-, stă cu un picior înfipt în pământ, ține în măna stângă o coasă cu coada galbenă și lama roșie- culoarea focului și a sângelui. Oare spre a ne atrage atenția că moartea aceasta, nu este prima moarte, cea individuală, ci distrugerea ce ne amenință existența spirituală dacă Inițierea n-o va salva de la nimicire?

Pământul pe care stă scheletul este negru. Pe el cresc plante albastre și galbene. Sub piciorul scheletului se află atât un cap de femeie, cât și un cap de bărbat încoronat. Pe jos sunt împrăștiate trei mâini , un picior și două oase. Capetele își păstrează expresia feței, de parcă ar fi vii. Cel din dreapta poartă o coroană de rege, simbol al supremației inteligenței și al vrerii la care nimeni nu renunță chiar și când moare. Trăsăturile chipului din stânga nu și-au pierdut nimic din farmecul feminin, căci dragostea nu moare și sufletul poate iubi și dincolo de mormânt. Mâinile ce răsar din pământ sunt gata de acțiune, vestind că Lucrarea nu poate fi întreruptă, iar picioarele (…) se oferă spre a face ideile să meargă înainte (…); nimic nu contenește, totul se continuă!

Simbolismul exoteric

Moarte are mai multe înțelesuri. Ea eliberează de durere și grijă, dar nu este un scop în sine. Moartea deschide calea domniei spiritului, vieții celei adevărate: mors ianua vitae ( moartea, poartă a vieții). În sens exoteric, ea simbolizează schimbarea profundă pe care o suferă omul prin inițiere. Profanul trebuie să moară ca să renască în viața superioară pe care i-o conferă Inițierea. Dacă nu va muri pentru starea lui cu defecte, nu va izbuti să facă nici un pas înainte pe calea instruirii.

Există o expoziție închinată expresiei “mors ianua vitae” la muzeul Nicolai Copernici din Frombork, Polonia. În locul unui afiș de deschidere, expoziția se deschide cu un fragment de epitaf dintr-o biserică evanghelică din Pasym. Se referă la decorarea porților Bisericii Garnizoanei Sf. Elisabeta din Wrocław. Acele porți, care duceau odată la cimitir, sunt încoronate de un cartuș ținut de putti și care poartă o inscripție: Mors ianua vitae.

Tot astfel, în alchimie, subiectul ce va da materia pietrei filosofale, închis în fundul unui vas și lipsit de orice legătură cu lumea din afară, trebuie să moară și să putrezească. Astfel, cea de-a treisprezecea lamă a tarocului simbolizează moartea în sensul ei inițiatic, de înnoire și de renaștere. Spânzuratul mistic se oferă pe de-a-ntregul și își recapătă puterea atingând Pământul. După el, Moartea ne reamintește că trebuie mers mai departe și că este condiția însăși a progresului vieții.

Cercul pătrat: un simbol alchimic (secolul al XVII-lea) care ilustrează interacțiunea celor patru elemente ale materiei care simbolizează piatra filozofală. Aceasta este o substanță alchimică mitică capabilă să transforme metalele de bază precum mercurul în aur sau argint. Se mai numește elixirul vieții, util pentru întinerire și pentru realizarea nemuririi. timp de multe secole, a fost cel mai căutat scop în alchimie. Piatra filosofică a fost simbolul central al terminologiei mistice a alchimiei, simbolizând perfecțiunea la cea mai bună, iluminare și fericire cerească. Eforturile de a descoperi piatra filozofală au fost cunoscute sub numele de Magnum Opus („Marea operă”).
Postări relevante