Alfa(α) și Omega(Ω) sunt cele două litere care se află la începutul și, respectiv, sfârșitul alfabetului grecesc. Ele sunt considerate metaforele cheii universului. Astfel, se poate explica, de ce, omega(Ω) este scris în întregime închis între cele două extremități, ferecând odată cu el misterul cosmosului. Alfa și Omega simbolizează prin urmare totalitatea cunoașterii, totalitatea ființei, totalitatea spiritului și timpului.
Semnificațiile Biblice
Autorul Apocalipsei atribuie aceste două litere lui Iisus Hristos, martorul cel credincios, Cel dintâi născut între morți, și Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine Atotțiitorul ( Apocalipsă, 1, 4, 8). Aceste versete creionează simbolistica în urma căreia, Hristos este începutul și sfârșitul a toate câte sunt.
Aceeași expresie este regăsită în gândirea lui Isaia, dar spre deosebire de aceasta, cugetările asociate Apocalipsei capătă noi nuanțe eleniste:
Cine a făcut aceasta și cine a pus-o la cale? Cel ce dintru început cheamă neamurile; Eu, Domnul Care sunt Cel dintâi și voi fi cel din urmă ( Isaia, 41,4)
…Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și nu este alt Dumnezeu afară de MineȘ ( Isaia, 44, 6)
Ulterior, tot în cartea Apocalipsei, în capitolul 21 regăsim revelațiile:
Cel Ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“ A mai zis: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate!“
Apoi mi-a zis: „S-a terminat! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
Cel ce învinge, va moşteni aceste lucruri şi Eu voi fi Dumnezeul Lui, iar el va fi fiul Meu.
Cât despre laşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua.“
În cartea Revelațiilor observăm, prin urmare, că mai mulți termeni, în afară de Alfa și Omega, sunt folosiți cu un sens metaforic. Primul este apa, simbol al vieții, care a devenit simbol al spiritului și izvor de viață spirituală. Al doilea ar fi focul mistuitor, simbol al chinurilor Iadului și al morții veșnice în fața lui Dumnezeu.
Continuând același fir declarativ, în Apocalipsa, dar în capitolul 22 se precizează faptul că acele cuvinte ale pomului vieții, cetatea, porțile sunt și ele alegorii care se înscriu în cadrul lui Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.
De remarcat că aceste două litere sunt adesea înscrise pe Crucea lui Hristos.
Teoria Noogenezei
Teilhard de Chardin a fost un iezuit francez și și-a dedicat viața studiului creștinismului. El a folosit aceste două litere grecești ca să exprime o nouă teorie a evoluției universale. Această concepție declară că, oamenii tind să constituie o noosferă printr-o spiritualizare progresivă a ființelor și a conștiinței acestora. Totodată, înainte de a-și expune teoria, profesorul a reclamat că spiritului modern vede în evoluție mai de grabă o depersonalizare progresivă și o colectivizare a ființelor într-o energie comună.
El a conceput ideea vitalistă a Punctului Omega. Odată cu Vladimir Vernadsky a dezvoltat conceptul noosferei.
În 1962, Congregația pentru Doctrina Credinței a condamnat mai multe lucrări ale lui Teilhard pe baza presupusei lor ambiguități și erori doctrinare. Unele eminente figuri catolice, inclusiv papa Benedict al XVI-lea și papa Francisc, au făcut comentarii pozitive cu privire la unele dintre ideile sale de atunci. Răspunsul la scrierile sale de către oamenii de știință a fost în mare parte critic.
Acestei tendințe i se opune concepția lui Teilhard despre un Univers personalizant. El afirma în „Fenomenele Umane” că unirea va avea loc în momentul în care spiritul acceptă conectarea psihică cu cei din jur.
… în Omega se strânge și se adună, în floarea și integritatea sa, cantitatea de conștiință eliberată puțin câte puțin pe Pământ de către Noogeneză… Mai profund decât toate razele sale este însuși focarul conștiinței noastre; iată esențialul pe care Omega trebuie să-l recupereze ca să fie cu adevărat Omega… Spre a se comunica, prietenul meu trebuie să stăruie în părăsirea de sine: altfel darul se risipește. De unde și inevitabila concluzie potrivit căreia concentrarea unui Univers conștient ar fi de neconceput dacă, în același timp cu întreg Conștientul, nu ar aduna în sine toate conștiințele.
Punctul Omega este capătul acestei evoluții către noosferă, sfera spiritului. Spre el converg toate conștiințele și în acesta omenescul ar fi într-o oarecare măsură divinizat în Hristos.
