Scorpionul este cel de al optulea semn al Zodiacului. Acesta ocupă jumătatea trimestrului de toamnă, când vântul smulge frunzele îngălbenite. Totodată, animalele și copacii se pregătesc pentru o nouă existență.
Totodată, scorpionul reprezintă și simbol al rezistenței, al fermentației și al morții, al dinamismului, asprimii și al luptelor drept cârmuitor planetar pe Marte.
Scorpionul evocă natura din timpul Sărbătorii tuturor sfinților, din vremea căderii frunzelor, a ceasului de pe urmă al vegetației, a întoarcerii materiei brute la haos, în așteptarea argilei care pregătește renașterea vieții. El mai evocă cuaternarul acvatic dintre apa neîncepută de izvor (Rac) și apele vărsate în ocean ( Pești), adică apele adânci și tăcute ale stagnării și macerării.
Animalul negru care fuge de lumină trăiește ascuns și are un ac înveninat. Această alăturare compune o lume din valori întunecate, ascunse. Ele reușesc să evoce chinurile și dramele împinse până în adâncurile absurdului, ale neantului și ale morții. De aici decurge și așezarea sa sub cârmuirea planetară a lui Marte, dar și a lui Pluton. Aici se trezește puterea tainică și inexorabilă a umbrelor și a infernului. Ne aflăm în plin complex sado-anal freudian: valorile psihice ale anusului se întâlnesc însă cu cele ale sexului. Se conturează o întreagă dialectică a distrugerii și a creației, a morții și a renașterii, a damnării și a mânturii.
Așadar, Scorpionul este un cântec de dragoste pe câmpul de război sau un strigăt de luptă pe câmpul dragostei.
Într-un astfel de spațiu roșu și negru, individul se înrădăcinează în convulsiile piedicilor sale. Prin urmare nu mai este el însuși cu adevărat. Sinele se relevă doar când este zguduit de transa sălbatică a unui demon interior însetat de nestare, nu de bunăstare. Nu rareori ajunge până la gustul aspru al angoasei de a exista, între chemarea lui Dumnezeu și ispita diavolului.
Această natură vulcanică face din tipul Scorpion o pasăre ale cărei aripi nu se desfac cu plăcere decât în mijlocul furtunilor, climatul său fiind cel al uraganelor, țara sa- tragedia.