Capricornul reprezintă al zecelea semn din zodiac. El marchează începutul solstițiului de iarnă „poartă a zeilor”. Acest moment este recunoscut atât o moarte aparentă a naturii cât și punctul de plenitudine spirituală. În această perioadă ingeniozitatea omului este scăpată de povara muncilor agrare.
Simbol al sfârșitului unui ciclu nou: este semnul cu care debutează zodiacul în Extremul-Orient. El exprimă răbdarea, prudența, perseverența, iscusința, realizarea, simțul datoriei. Acest semn este subordonat planetei Saturn.
În emisfera de nord, Capricornul este considerat descoperire, zgribulire și concentrare a iernii în severa ei măreție. El este, de asemenea, asimilat cu miezul nopții de Crăciun, punct culminant al frigului și întunericului: ora zero pentru sămânța îngropată în sol în vederea îndepărtatului seceriș.
Elementul Pământ își începe procesul: în adâncurile sale hibernale se elaborează opera înceată și dificilă a încolțirii.
Această pornire se cuplează cu noțiunea de sosire, destinație, concepută ca o amiază pământeană, ca un zenit. Simbolul zodiei este reprezentat printr-un animal fabulos: fie jumătate țap, jumătate delfin , fie printr-o capră căreia îi place să se cațere pe creste.
Capricornul, datorită influenței saturniene, este asociat oricărei situații aspre, ingrate, întunecate și sumbre. El este asemănat cu un Zeu nemilos al timpului care diminuă ambițiile supreme ale omului, dacă nu cumva îl condamnă la lipsuri și renunțare înainte de toate.
Cel ce aparține acestei zodii este marcat de universul rece, tăcut nemișcat al perioadei respective.
Firea celor născuți sub semnul Capricornului poartă pecetea acestui univers rece, mut, neclintit, ce se creează printr-o mișcare primordială de retragere în sine și de concentrare. Văzute din exterior, aceste persoane par lipsite de vitalitate. El adeseori se arată mohorâte și modeste, sobre și șterse.
Energia lor vitală se refugiază în propriile adâncuri și ascensiunea lentă a acestor forțe profunde este deseori neidentificată de persoanele înseși. Acest lucru le face să își afirme valoarea la momentul oportun, să dovedească o mare stăpânire de sine ce este drept rezultat al unui antrenament de voință continuă și al unei dominații asupra instinctului și al sensibilității.
De aici rezultă supremația virtuților reci; cel puțin atunci când eșecul autorealizării nu-l face pe cel în cauză să devină tacitum, pesimist sau melancolic.
Figura sa simbolică, corp de țap și coadă de pește, creionează natura ambivalentă a acestuia, cele două tendințe ale vieții. El este atras în direcția prăpastiei, dar și în direcția înălțimilor, în direcția apei, dar și în direcția muntelui. Acest om este înzestrat cu posibilități inverse, evolutive și involutive. Își află echilibrul precar în necontenita tensiune dintre tendințele sale opuse.
