Simetria este un simbol al unității prin sinteza opusurilor. Ea exprimă reducerea multiplului la unu, ceea ce reprezintă sensul profund al acțiunii creatoare.
După o fază de expansiune, universul își descoperă înțelesul prin întoarcerea la unitatea gândirii. Manifestarea multiplului reușește să-l evidențieze pe unu, unitate care se află la originea și la sfârșitul tuturor lucrurilor. Simetria naturală, ca și simetria artificială dovedesc o unitate de concepție. Simetria, însă, divulgă uneori artificiul și o lipsă de spirit creativ. Ea indică o anumită conceptualizare în ideea operei ce trebuie împlinită.
Prin urmare, simetria semnifică o raționalizare care disciplinează, dar care poate și sufoca forțele spontane ale intuiției și ale imaginației pure. Unitatea astfel atinsă nu mai este decât o unitate de fațadă. În locul unei sinteze a opusurilor, nu mai este vorba decât de o duplicare, de un efect de oglindă.
Asimetria a putut, dimpotrivă, să răspundă unor motivații profunde, dar ascunse unor inteligențe prea sistematice.
