Carte - Simbolistica.com

Carte

Carte

Afirmația potrivit căreia cartea ar fi un simbol al științei și al înțelepciunii este superficială. Acest sens îl poartă, efectiv, reprezentările ei din arta decorativă vietnameză sau imaginea occidentală a leului bibliofor.

Cartea este, mai ales, dacă ne orientăm către alt nivel de înțelegere, un simbol al universului. În acest sens, Mohyddin Ibn-Arabi scria că Universul este o imensă carte.

Ibn Arabi a fost un savant musulman arab andaluz, mistic, poet și filosof, extrem de influent în gândirea islamică. Din cele 850 de lucrări care i-au fost atribuite, aproximativ 700 sunt autentice, în timp ce peste 400 sunt încă existente. Învățăturile sale cosmologice au devenit viziunea dominantă asupra lumii în multe părți ale lumii musulmane.
El este renumit printre practicienii sufismului sub numele al-Shaykh al-Akbar („cel mai mare Shaykh”; de aici își trage numele școala Akbariyya sau Akbarian), Muḥyiddin ibn Arabi și a fost considerat un sfânt. El este, de asemenea, cunoscut sub numele de Shaikh-e-Akbar Mohi-ud-Din Ibn-e-Arabi în Orientul Mijlociu.

Expresia Liber Mundi ( “Cartea lumii”) aparține și rozacrucienilor.

Templul Crucii Trandafirilor, Teophilus Schweighardt Constantiens, 1618.
Rozicrucianismul este o mișcare spirituală și culturală care a apărut în Europa la începutul secolului al XVII-lea. Doctrina misterioasă a ordinii este „construită pe adevăruri ezoterice ale trecutului antic”, care „ascuns de omul obișnuit, oferă o perspectivă asupra naturii, universului fizic și tărâmului spiritual”. Manifestele nu elaborează pe larg această chestiune, ci combină în mod clar referințe la Cabală, hermetism, alchimie și misticism creștin.
Manifestele rozicruciene au anunțat o „reformare universală a omenirii”, printr-o știință presupusă păstrată secretă de zeci de ani până când climatul intelectual ar putea să o primească.

Un al motiv este în Biblie unde cartea vieții din Apocalipsă se afla în centrul Paradisului. Mai mult de atât, el se identifică și cu Pomul vieții: frunzele pomului întocmai caracterelor cărții, reprezintă totalitea ființelor, dar și totalitatea legilor divine.

Cărțile sibiline erau consultate de romani în împrejurări ieșite din comun. Ei credeau că prin răspunsurile divine ce le aflau într-însele, se pot elibera de neliniștile lor. În Egipt, exista de asemenea un echivalent, care se numea cartea morților. Ea era o culegere de formule sacre, închise în mormânt împreună cu cei decedați, menite să pledeze în favoarea lor la judecata finală și să-i implore pe zei să le înlesnească străbaterea infernului și accesul la lumina soarelui veșnic: “Formulă pentru ieșit la lumina zilei”. În toate aceste situații, cartea apare ca simbol al tainei divine, care nu este dezvăluită decât inițiatului.

Această scenă detaliată, din Papirusul lui Hunefer (c. 1275 î.Hr.), arată inima scribului Hunefer fiind cântărită pe cântarul lui Maat împotriva penei adevărului, de către Anubis cu cap de șacal. Thoth cu cap de ibis, scribul zeilor, înregistrează rezultatul. Dacă inima lui este egală cu greutatea penei, lui Hunefer i se permite să treacă în viața de apoi. Dacă nu, el este mâncat de creatura devoratoare himerică Ammit, care așteaptă, compusă din crocodilul mortal, leul și hipopotamul.

Urmărind prezumția cum că universul ar fi o carte, conștientizăm că această carte reprezintă Revelația și, prin extensie, manifestarea. În același timp, Liber Mundi este Mesajul divin, arhetipul față de care diferitele cărți revelate nu sunt decât niște specificări, niște traduceri în limbaj inteligibil. Ezoterismul Islamic face uneori distincție între aspectele macrocosmic și microcosmic ale cărții, stabilind între cele două o listă de corespondențe: primul este efectiv Liber Mundi, manifestarea decurgând prin principiul ei, inteligența cosmică; cel de-al doilea se află în inimă și reprezintă inteligența individuală.

În anumite versiuni ale Căutării Graalului, cartea mai este asimilată și potirului. Aici, simbolismul ei este foarte limpede: căutarea Graalului este cea a Cuvântului pierdut, a Înțelepciunii devenită inaccesibilă oamenilor de rând.

Sfântul Graal este de obicei considerat paharul pe care Hristos l-a băut în timpul ultimei cine și pe care Iosif din Arimateea l-a folosit pentru a colecta sângele lui Hristos în timpul răstignirii.
Povestea Căutării Sfântului Graal vine de la Morte d’Arthur, o poveste despre Cavalerii Mesei Rotunde scrisă de Sir Thomas Malory în anii 1400.
În Morte D’Arthur, 150 de cavaleri și-au propus să găsească Graalul, dar doar trei cavaleri – Sir Bors, Sir Percival și Sir Galahad – găsesc de fapt Graalul. Numai Galahadul a fost suficient de pur pentru a-l vedea în toată splendoarea sa.

O carte închisă semnifică materia virgină. Dacă este deschisă, ilustrează esența fecundată. Dacă este închisă, cartea își păstrează taina. Odată deschisă își lasă înțeles conținutul de către cel care o privește. Inima, de altfel, este comparată cu o carte: deschisă, își dă la iveală gândurile și sentimentele; închisă, le ascunde.

Pentru alchimiști, opera este simbolic exprimată printr-o carte, când deschisă și când închisă, în funcție de faptul că ea ( materia primă) a fost prelucrată sau doar extrasă din mină. Uneori, atunci când această carte este înfățișată închisă- ceea ce indică substanța minerală brută- nu arareori poate fi văzută purtând sigiliile a șapte benzi. E vorba de semnele celor șapte operații succesive ce îi permit deschiderea, fiecare din ele rupând una din pecețile cu care a fost închisă. Astfel este Marea carte a Naturii, care închide în paginile ei revelația științelor profane și pe cea a misterelor sacre.

Vedeți și alchimie.

Postări relevante