Biserică

Simbolul Bisericii îmbracă forme diferite.

Biserica este uneori în opoziție cu Sinagoga, care la rândul ei este foarte des reprezentată cu ochii legați, pentru a-i înfățișa orbirea. Imnul Laetabundus ce se cântă de Crăciun explică motivul acestei reprezentări. Isaia a vestit nașterea lui Hristos, Sinagoga își amintește de ea, dar rămâne oarbă ( numquam tamen desinit esse caeca).

Biserica mai este simbolizată și de o viță de vie, de o corabie sau de un turn. Adesea comparată cu Fecioara Maria, Biserica mai este numită și Mireasa lui Hristos. Ea înlocuiește cuvântul Israel în comentariile creștine la Cântarea Cântărilor. Așa cum Israel era Biserica în Vechiul Testament, Biserica era Israel în noul Testament.

Mai mult de atât, pe lângă atributul de Mireasa lui Hristos, Biserica este considerată și Mama creștinilor. Din acest punct de vedere, i se potrivește întreg simbolismul mamei.

Implicațiile Bisericii în concepția Hildegardei

În viziunile Hildegardei din Bingen ( secolul al XII-lea) imaginea Bisericii apare frecvent.

Ea afirma, de exemplu: mi s-a arătat o femeie uriașă care semăna cu o cetate. Purta pe cap o coroană minunată. Din brațele ei țâșneau raze de slavă ce pogorau pe pământ; pântecul ei părea un năvod cu nenumărate ochiuri prin care intrau și ieșeau sumedenie de oameni.

Într-o altă viziune a călugăriței, Biserica apare sub forma unui bust de femeie, sprijinită de un turn cioplit dintr-un singur bloc de piatră albă. Turnul are trei ferestre, este împodobit cu pietre prețioase și înconjurat de flăcări de aur. Aceste flăcări sunt de fapt metafore ale Duhului Sfânt pe care Biserica l-a primit în ziua de Rusalii. Harurile lui YHWH continuă să se reverse asupra Bisericii și fiecare credincios se îmbie cu ele.

Grupuri de două sau de trei personaje mărunte, de culoare închisă sau deschisă, în diverse altitudini, îl reprezintă pe cei primiți în sânul Bisericii. Unii radiază lumină, alții sunt mai întunecați.

Nu toți oamenii simt apropierea Duhului Sfânt. Aceste personaje corespund diferitelor stări spirituale, care au în final aceeași destinație: elevarea spiritului.

Pentru unii călătoria este mai rapidă, pentru alții mai anevoioasă, totul însă depinzând strict de răbdarea și dorința noastră de a fi mai buni.

În Păstorul ( care face parte din apocalipsele incerte), Hermes descria Biserica făcând referire la propriile lui viziuni. Întâi o schițează sub chipul unei bătrâne matroane venerabile. Încetul cu încetul, aceasta se scutură de bătrânețe. Astfel încât, devine în a patra premoniție a sa un fel de mireasă, simbolizându-i pe aleșii Domnului. Femeia pare în vârstă, pentru că Biserica a fost prima dintre ființele create.

Oameni iluștri și metaforele Bisericii

Biserica creștină simbolizează imaginea lumii. Petru Damieni ilustra mirific acest lucru: Ecclesia enim figuram mundi gerit (Biserica adoptă forma lumii).

De asemenea, episcopul de Mende, Durand, afirma în Rationale divinorum officiorum că Biserica este metafora Ierusalimul. Ea poate fi împărăția celor aleși, biserica paradisiacă, microcosmusul și sufletul omenesc toate deodată.

În concepția lui Aelred de Rievaulx, Biserica desemnează poporul lui Dumnezeu . Ea îi ține la sân pe toți cei drepți, începând cu Abel și până la ultimul.

Vedeți și viță de vie, corabie, turn, mamă.