Peștele este simbolul elementului Apă, în care viețuiește. Imaginea lui era sculptată la baza monumentelor khmere, pentru a arăta că acestea se scufundau în apele de jos, în lumea subpământeană. De aceea se putea spune că peștele este confuz ca apa, dar mai curând urmărind conotația de necurat.
Totuși, Leviticul, nu îngăduie ca peștele să fie adus jertfă, dar acceptă ca el să poată fi mâncat, spre deosebire de celelalte animale acvatice.
Semnificația asociată lui Matsya
Pe lângă simbolistica asociată apei, peștele capătă noi semnificații. El este călărit de Varuna și dobândește, în urma acestei asocieri, atributele nașterii și ale restaurării ciclice. Manifestarea sa se produce la suprafața apelor. Peștele este, atât Mântuitor cât și instrument al Revelației. Peștele (matsya) este unul dintre avatarurile lui Vishnu, care-l salvează de la potop pe Manu, legiuitorul ciclului actual. Tot el îi înmânează apoi Vedele, metaforă pentru dezvăluirea întregii științe sacre. Întruchiparea spiritualității capătă forme acvatice și în religia creștin-ortodoxă. Hristos este adeseori reprezentat ca un pescar, creștinii drept pești, iar apa botezului devine elementul lor natural, instrumentul regenerării lor. Astfel, Hristos, metaforic, este Peștele ce călăuzește Arca bisericească, așa cum Matsya-avatāra o călăuzește pe cea a lui Manu. În Cașmir se spune că Matsyedranāth, care trebuie înțeles ca pescarul și care s-a identificat cu Bodhisattva Avalokiteshvara, a obținut revelația învățăturii Yoga după ce s-a prefăcut în pește.
Simbol al prolificului
Pe de altă parte, peștele mai este și un simbol al vieții și fecundității. El a căpătat un asemenea rol datorită uluitoarei sale capacități de a se reproduce, prin numărul imens de icre pe care le depune. În Islam, îndeosebi, peștele este asociat acestei idei de fertilitate. Rodnicia poate fi, de asemenea, legată de practicile în care este folosit. Pentru a aduce ploaia, există anumite practici rituale care îl folosesc, deoarece apa este viață, iar peștele o poate aduce. Oferirea de viață în sfera fizică se poate transpune simbolic, desigur, și într-un plan spiritual. În imaginile din Extremul Orient, peștii apar perechi, fiind așadar simboluri ale uniunii, comuniunea între văzut și nevăzut.
Philippe Robert afirma în „L’Universel” din 1967 că ” peștele, emblemă a apei, este simbolul fecundității și înțelepciunii. Trăind ascuns în adâncurile Oceanului, el este pătruns de puterea sacră a genunii. El doarme în lacuri sau străbate fluviile și dăruiește ploaie, umezeală sau provoacă revărsării. Astfel, el supraveghează fecunditatea lumii„. El a remarcat aceste caracteristici în urma unei analize minuțioase a iconografiei indo-europene.
El este legat și de ideea de prosperitate, de aceea este de bun augur să visezi că mănânci pește.
Interpretare a Cunoașterii
Peștii sacri din Egiptul antic, sau Dragonul fenicienilor, sau Oannes din Mesopotamia, toate atestă un simbolism identic.
Animalul acvatic este considerat ca fiind Cel ce destăinuie. Oannes a fost chiar socotit drept o imagine a lui Hristos. Tema delfinului-salvator este familiară Greciei; delfinii l-au salvat pe Antion de la naufragiu. Delfinul este asociat cultului lui Apollo și a dat numele orașului Delfi.
Cultura asiatică
În sanscrită, zeul iubirii se numește Cel căruia peștele îi este simbol. În religiile siriene, peștele este atributul zeițelor dragostei. Anaximandru arată că, în vechea Asie Mică, peștele este tatăl și mama tuturor oamenilor și că de aceea, era interzis să mănânci pește. Peștele apare adesea asociat cu rombul, pe sulurile babiloniene. Marcel Griaule semnalează că, la triburile bozo, cuțitul folosit la circumcizie este numit cuțitul de tăiat peștele.
În China, peștele este simbolul norocului. În combinație cu cocorul , simbol al longevității, înseamnă bucurie și noroc.
Egiptul antic și rolul peștilor
În Egipt, peștele proaspăt sau uscat, constituia mâncarea obișnuită a poporului. Însă oricărei persoane sacralizate– fie rege, fie preot îi era interzis să îl consume. Potrivit unor legende străvechi ființele divine ale lui Busiris se prefac în (pești) hromis, lucru ce determina o totală abținere de la pește. Unei zeițe i se spunea Spuma peștilor– nume dat femelei delfinului. În pofida numeroaselor variante din legende și din practicile rituale, peștele era în general o făptură ambiguă. Ființe mute și năucitoare, ascunse dar clipind de sub verdele Nilului, peștii din ape participau din totdeauna la drame de temut. Astfel în fiecare zi, în golful de la capătul lumii, se întrupau un hromis cu aripioare trandafirii zimțate și un abdjon azuriu, care, slujind drept călăuze bărcii lui Ra, vesteau venirea monstrului Apopis. Hromis-ul ca amuletă, era un semn fast și ocrotitor.
Implicațiile peștelui în creștinism
Simbolistica peștelui s-a extins asupra creștinismului, cu o serie de interpretări specifice. Cuvântul grecesc Ichthys (pește) este considerat de către creștini o ideogramă. Fiecare dintre cele cinci litere ale sale este luată ca inițiala a câte unui cuvânt din sintagma Iesous CHristos THeou Yios Soter ( Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul). De aici, numeroasele reprezentări simbolice ale peștelui pe vechile monumente creștine, mai ales cele închinate momentelor funerare.
Mai mult de atât, tot în creștinism, peștelui i se mai oferă un accent puțin diferit. Peștele este hrană, iar Hristos după înviere a consumat acest aliment ( Luca, 24, 42). Astfel, animalul acvatic devine simbolul mesei euharistice, unde apare adesea alături de pâine.
În sfârșit, peștele trăind în apă, simbolismul se va extinde. De aceea se va vedea în el o aluzie la botez. Născut în apa botezului, creștinul este asemuit cu un peștișor, după chipul lui Hristos însuși ( Tertulian, Despre botez, 1).
Peștele a inspirat o bogată iconografie la artiștii creștini. Dacă duce un vas în spinare, el îi simbolizează pe Hristos și Biserica lui. Dacă acesta poartă un coș de pâine, sau dacă este el însuși este reprezentat pe o farfurie, el închipuie Împărtășania. În Catacombe, peștele este imaginea lui Hristos.