Gemenii sunt un simbol general al dualității în asemănare și chiar identitate. Reprezintă imaginea tuturor contradicțiilor interioare și exterioare, contrare sau complementare, relative sau absolute, care se împlinesc într-o tensiune creatoare; faza Gemenilor se încheie o dată cu apogeul verii.
Gemenii sunt al treilea semn Zodiacal, situat chiar înaintea solstițiului de vară. Fiind semnul principal al lui Mercur, Gemenii reprezintă, înainte de toate, dublul simbol al contactelor umane, al transporturilor, al comunicațiilor, al legăturilor mediului de viață, al polarității, chiar și sexuale. Anumite zodiace figurează acest simbol nu prin imaginea obișnuită a doi copii ținându-se de mână, ci printr-un bărbat și o femeie, sau chiar- precum în zodiacul copt- prin doi amanți.
Doi adolescenți înlănțuiți pot reprezenta acest semn considerat dublu, care ne introduce în lumea contrariilor polare: masculin-feminin, întuneric-lumină, subiect-obiect, interior-exterior. Prin aceasta, el se află în afinitate cu Mercur, mesagerul cu aripi la picioare și având drept emblemă caduceul.
În concertul zodiacal, partitura celui de al treilea semn ar putea fi mai degrabă asimilată însușirii în presto a arpegiului. Aici, nu mai beneficiem de curgerea caldă a instinctelor; spiritul intervine în jocul personalității, formând un duet împreună cu sensibilitatea.
Personalitatea nu se sprijină în mod automat pe respirația naturală și pe zvâcnirea liberă a vieții animale. Dimpotrivă, ea se elaborează pornind de la un mecanism de apărare împotriva supremației afectivității: viața sensibilă este ținută la respect, suspectată și zeflemisită, circumscrisă în sfera unui Eu preocupat să trăiască în tihna liberei apartenențe la sine însuși. De aici decurge un proces de intelectualizare care conferă, între altele, gustul pentru joc, plăcerea exercițiului ideilor și a dialogului spiritual, elanul inteligenței. De fapt, ființa trăiește într-o dedublare interioară: o jumătate o privește acționând, simțind și trăind; actor și, în același timp, spectator al propriei ființe, spectatorul supraveghind actorul cu o privire dezamăgită sau malițioasă. Acestea fiind valabile atât pentru ființa extrem de adaptabilă, cât și pentru ființa cea extrem de complexă.
