Timp - Simbolistica.com

Timp

Timp

Timpul este adesea simbolizat de rozetă și de roată, cu mișcarea lor de învârtire, de cele douăsprezece semne ale Zodiacului care descriu ciclul vieții și în general de toate figurile circulare.

Centrul cercului este atunci considerat ca fiind aspectul nemișcat al ființei. Este un pivot care permite mișcarea ființelor opunându-se în același timp acesteia ca veșnicia-timpului. Caracteristici ce sunt explicate prin definiția dată de sfântul Augustin timpului: imagine mobilă a veșniciei.

Sfântul Augustin, ulei pe pânză de Philippe de Champaigne, c. 1645–50

Pentru a încerca invocarea angoasei și a efemerului, ceasornicăria contemporană n-a găsit altceva mai potrivit decât să dea ceasurilor și deșteptătoarelor o formă pătrată, mai curând decât rotundă. Această alegere simbolizează iluzia omenească de a scăpa de roata inexorabilă și de a stăpâni pământul, impunându-i măsura sa.

Pătratul simbolizează spațiul, pământul, materia.

Această trecere simbolică de la temporal la spațial nu ajunge însă să suprime orice rotire într-un sens ori în altul. Doar “reușește” să oculteze efemerul pentru a nu indica decât momentul prezent în spațiu.

Arhitectura și sculptura de inspirație creștină l-au reprezentat adesea pe Hristos, mai ales în arta romanică, sub formă de Stăpân al Timpului, cronocrator, și de Stăpân al Universului și al ritmului sale, cosmocrator. Acest lucru este clar evidențiată pe timpanul bisericii din Autun.

Catedrala Autun este o expoziție magnifică de artă și arhitectură romanică. Sculpturile create de Gislebertus integrează cu succes iconografia biblică referitoare la noul și vechiul testament cu ușurință și abilitate artistică uimitoare. Mărimea și calitatea timpanului Judecății de Apoi și a buiandrugului ispitei de Eva sunt piese de artă impresionante și deosebit de detaliate. Catedrala Autun rămâne pe cea mai înaltă cota din Autun, Franța și este considerată un bun exemplu de romanic francez.

Arta este concepută ca o luptă împotriva morții, așa cum este de altfel și mistica. Și una si cealaltă simbolizează o luptă pentru veșnicie. Timpul este, de exemplu, pentru Baudelaire “dușmanul vigilent și funest, obscurul dușman care ne roade inima( Spleen și ideal)”.

Charles Baudelaire este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal („Florile răului”). A avut o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.

În limbaj, ca și percepție, timpul simbolizează o limită în durată. Această diferență este sublim conștientizată în raport cu Lumea de Dincolo, care este lumea Veșniciei. Prin definiție, timpul uman este finit, iar timpul divin infinit, sau mai curând el este negația timpului, nemărginitului. Unul este veac, celălalt veșnicie. Nu există dar între ele nici o măsură comună posibilă.

Această diferență este de așa natură, încât mintea nu poate în mod normal s-o conceapă. De aceea, în Irlanda, această neînțelegere este marcată printr-o discontinuitate sau o ruptură simbolica a timpului uman de fiecare dată când oamenii pătrund în Sid ( Cealaltă Lume) sau se află în relație cu oameni din Sid. Ei cred că au fost absenți câteva zile sau câteva luni și au lipsit de fapt timp de secole. În consecință, presupunând că se întorc în Irlanda și se dau jos de pe cal, sunt brusc împovărați cu vârsta pe care ar fi avut-o în timpul existenței lor pământene și mor pe loc. Invers, personajele eroice pot să fi petrecut câteva zile în Sid și să nu fi fost absenți decât câteva ceasuri.

Irlanda a rezolvat neconcordanța acestor afirmații limitând contactele dintre oameni și Sid la scurta perioadă a sărbătorii de la 1 Noiembrie (Samain). Acesta este începutul anului celtic. Sărbătoare aflată la pragul dintre ani, îl sfârșește pe unul și îl începe pe celălalt și nu face, în realitate, parte nici din unul, nici din celălalt. Este simbolic plasată în afara timpul.

Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhain. Astfel spiritelor, bune sau rele, li se permitea să o traverseze. Strămoșii familiei erau cinstiți și invitați acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite. Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele rele deghizându-se ei înșiși în spirit rău pentru a le evita.

La fel, sărbătorile, orgiile rituale, extazele sunt ca niște scurte incursiuni în afara timpului. Dar acestea nu se pot realiza decât în intensitatea unei vieți interioare și nu în prelungirea nedefinită a duratei. A ieși din timp, înseamnă a ieși cu totul din ordinea cosmică pentru a intra într-o altă ordine, un alt univers. Timpul este indisolubil legat de spațiu.

Postări relevante