Certitudinea din spatele mitologiei egiptene
În Egipt, Sfinxul era reprezentat prin construcții enorme, uimitoare din piatră, având forma unui leu așezat pe vine, cu cap de om și privire enigmatică.
Cel mai celebru sfinx se află în prelungirea piramidei lui Kephren, lângă Templul din Vale( Regatul Nou), în apropierea mormintelor egiptene (mastabale) în formă de trunchi de piramidă și a piramidelor de la Giseh a căror umbră se întinde lungă peste imensitatea deșertului. Despre acesta, Albert Champdor în „Viețile morților” din 1963 afirma: „Sfinxul veghează aceste gigantice necropole; fața lui pictată cu roșu contemplă unicul punct de la orizont, unde răsare soarele, de unde și identificarea cu Horus-al-Zării. E paznicul locurilor și lăcașurilor interzise și al mumiilor regale; aude cântul planetelor; veghează malul veșniciei, păzind tot ce a fost și va fi, privește în depărtare cum curg Nilurile cerești și cum plutesc bărcile solare”.
În realitate, leii aceștia divini ar purta capetele faraonilor și ar reprezenta , în opinia lui Jean Yoyotte, „o putere suverană, neînduplecată cu cei rebeli și răzvrătiți, protejându-i însă pe cei buni. Datorită feței lui păroase, este regele sau zeul-solar și posedă atributele specifice leului. Fiind din stirpea felinelor este de neînvins în luptă”. Mai degrabă decât angoasa, inventată de lirismul romantic, trăsăturile lui și poziția lui solidă, așezată exprimă seninătatea unei certitudini. De asemenea, despre acest simbolism a notat și Geroges Buraud în Les Masques: „Nici o neliniște, nici o spaimă nu tulbură aceste trăsături, la fel ca în cazul măștilor grecești. Ele nu fixează o enigmă a cărei grandoare fatală ne-ar tulbura, ci ajung înlăuntrul lor la un adevăr absolut, a cărei plenitudine ne copleșește, contemplând răsăritul Soarelui”.
Implicațiile vanitoase din mitologia elenă
În Grecia existau leoaice înaripate cu cap de femeie, enigmatice și pline de cruzime, un soi de monștri înfricoșători în care puteai să vezi simbolul unei feminități pervertite.
În legendele grecești exista un sfinx care devasta regiunile Thebei, prin simplul fapt că propunea fiecărui trecător o enigmă sau o ghicitoare. Aceia care nu erau capabili să răspundă erau înghițiți. Aici, Sfinxul, ar simboliza, în opinia lui Paul Diel, dezmățul și dominarea perversă care flagelează și devastează o țară, exact ca urmările distructive ale domniei unui rege pervers.
Sfinxul din pictura lui Franz Von Stuck servește ca o reprezentare fizică a relației dintre dorință și violență.
Toate atributele sfinxului constituiau, de fapt, semnele unei banalizări: nu poate fi învins decât de intelect, de perspicacitate, formă ce se opune îndobitocirii sau prostirii obișnuite. Sfinxul este așezat pe o stâncă (simbol al pământului) la care aderă. Este de parcă ar fi ținut, înfipt definitiv acolo, simbol al absenței puterii de a se înălța, al unei ascensiuni inexistente. El poate avea aripi, dar acestea nu-l să se înalțe; destinul lui este acela de a aluneca în prăpastie. În loc să exprime o certitudine, misterioasă, pe deasupra, precum sfinxul din Egipt, sfinxul grecesc nu desemna, dupa teza lui Paul Diel, decât vanitate tiranică și distrugătoare.
Plurivalența Sfinxului
De-a lungul evoluției sale, în spațiul imaginarului, sfinxul a ajuns să mai simbolizeze și inevitabilul, fatalitatea. Cuvântul Sfinx aduce în prim plan ideea de enigmă, pe care sublim o evocă Sfinxul lui Œdip: o taină țesută din constrângeri.
Legendarul prinț grec Oedip se confruntă cu Sfinxul răuvoitor. Acesta chinuia călătorii cu o enigmă; Ce creatură merge pe patru picioare dimineața, două picioare la prânz și trei picioare seara? Rămășițele victimelor care au răspuns greșit se văd în prim-plan.
De îndată ce Oedip a rezolvat corect enigma, Sfinxul s-a aruncat de pe versantul muntelui, murind.
În realitate, sfinxul apare la începutul unui destin care este în același timp mister și necesitate.
