Rai

Condiția dinaintea căderii în păcat sau condiția supraumană?

Operele de artă și visele sunt pline de reprezentări inspirate de ceea ce am numit nostalgia Raiului. Mircea Eliade explica acest concept ca fiind dorința de a depăși în chip firesc condiția omenească și de a regăsi condiția divină; un creștin ar spune: condiția dinaintea căderii în păcat. Un tămăduitor modern ar privi mai curând spre viitor decât spre trecut și ar denumi-o: condiția supraumană.Dacă urmărim afirmația criticului, Adam în raiul părintesc, se afla într-o stare de grație supranaturală. Un singur lucru îi lipsea. El nu avea dreptul de a se atinge de pomul cunoștinței binelui și răului, care se afla în mijlocul grădinii. Această interdicție a dus la căderea în păcat a omului.

Vechiul Testament

În capitolul Facerea, din Vechiul Testament, apare descrierea acestui rai. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit rai în Eden, spre răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții, și pomul cunoștinței binelui și răului.

Și din, Eden ieșea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărțea în patru brațe. Numele unuia era Pison: acesta înconjura toată țara Havila, în care se afla aur. Aurul din țara aceea este bun; tot acolo se găsește bdeliu și piatra de onix. Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjoară toată țara Cuș. Numele râului al treilea este Tigru: acesta curge prin fața Asiriei; iar râul al patrulea era Eufratul.

Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse, și l-a pus în raiul cel din Eden, ca să-l lucreze și să-l păzească. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă și a zis: „Din toți pomii din rai poți să mănânci. Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” (Facerea, 2, 8-17)

Corespondențele Paradisului în alte religii

Raiul este paradēsha în limba sanscrită. Este centrul spiritual dintâi, originea oricărei tradiții. Acest rol îl îndeplinește alături de izvorul său central și cele patru fluvii care curg în cele patru direcții. Raiul rămâne, totodată, în chip universal, sălașul nemuririi. Este centrul imuabil, inima lumii, punctul de comunicare dintre Cer și Pământ. În consecință, coordonată a unei energii puternice, se identifică cu Mer-ul hinus, Qad-ul musulman.

Primul paradis hindus, Uttarakuru, este țara nordului cunoscut ca centrul hiperborean.

**Uttarakuru** este situat în nord și are forma unui pătrat. Se spune că locuitorii din Uttarakuru sunt extraordinar de bogați. Ei nu au nevoie să muncească pentru a-și trăi existența, deoarece hrana lor crește de la sine și nu au proprietate privată. Au orașe construite în aer. Uttarakuru (sanscrită) este numele unui dvipa („continent”) în mitologia hindusă și budistă antică. Țara Uttarakuru și oamenii săi sunt uneori descriși ca aparținând lumii reale, în timp ce alteori sunt ființe spirituale mitice sau de altă natură.

Paradisul Amida și cel al muntelui Kuniun sunt, dimpotrivă, situate în Occident.

**Amitabha** (sanscrită: „Lumina infinită”) este numită și Amitayus („Viața infinită”). După cum este relatat în Sukhavati-vyuha-sutras (scripturile fundamentale ale sectelor Pământului Pur), în urmă cu multe epoci, un călugăr numit Dharmakara a făcut mai multe jurăminte. Cel de al 18-lea a fost ca la atingerea stării de pace caracteristică Buddhei, toți cei care au avut credință în el și toți cei care i-au chemat numele vor renaște în paradisul său. Acolo ei vor locui în fericire până când vor atinge iluminarea. După ce și-a îndeplinit jurămintele, Dharmakara a domnit ca Buddha Amitabha în Paradisul de Vest, numit Sukhavati, Țara Pură.

Ezoterismul islamic menționează de asemenea o peșteră a lui Adam. Simbolismul acesteia este legat de cel al muntelui. Raiul pământesc a devenit inaccesibil pentru că relațiile dintre Cer și Pământ au fost rupte după cădere.

Se crede că **Âdam** sau Aadam (în arabă: آدم, romanizat: ʾĀdam) a fost prima ființă umană de pe Pământ și primul profet (în arabă: نبي, nabi) al Islamului. Rolul lui Adam ca tată al rasei umane este privit de către musulmani cu respect. Musulmanii se referă și la soția sa, Hawwa (în arabă: حواء, Eva), ca „mama omenirii”. Musulmanii îl văd pe Adam ca fiind primul musulman, deoarece Coranul afirmă că toți profeții au propovăduit aceeași credință a islamului (în arabă: إسلام, „Supunere” (către Dumnezeu).

Aspirația spre transcendere spirituală în defavoarea localizării centrului primordial

În amalgamul de izvoare istorice cu posibile localizări ale unui loc divin, rămâne mai degrabă fundamentată intuiția omului cum că acest centru primordial este de fapt unul fără localizare terestră. Mai degrabă primează relevarea anumitor stări, decât identificare a ceva rătăcit.

Însă, aspirația către Raiul pierdut este universală și continuă.

Am menționat anterior că simbolistica raiului ține mai puțin de locuri, dar mai mult de stări. Întoarcerea la starea edenică este așteptarea unei stări cerebrale. Ea este punctul de plecare a ascensiunii spirituale de-a lungul axei pământ-cer. Este apogeul existenței spirituale, este încununarea introspecțiilor, care duc în final la înălțarea sufletului mai presus. De altfel, cerurile sunt adesea multiple și ierarhizate. Providența ia această formă pentru a simboliza o ierarhie de stări la care se ajunge succesiv. Centrul lumii corespunde cu Brahmaloka, care este în centrul ființei, starea de nemurire virtuală. Așa cum spune Abū Ya’ qūb, grădina paradisiacă este populată cu arbori, plante și ape vii, tot așa înaltele cunoștințe și darurile întrupate de intelect și de suflet sunt grădina clarei percepții interioare.

Se afirmă că **Brahmaloka** este cea mai înaltă dintre lumile vesele pe care le poate atinge o persoană. Vedanta consideră că toate sferele existenței, inclusiv cea mai înaltă și anume Brahmaloka, sunt temporare și doar realitatea absolută a conștiinței pure infinite-Bliss este nemuritoare și permanentă.
Brahmapura numit și Satyaloka, este cel mai înalt loka din acest univers material. este locuința Domnului Brahma..
În Satyaloka, există flori de lotus peste tot. Aceste lotusuri sunt uriașe, cu energie divină care curge din ele. În centrul Brahmaloka se află Brahmapura. Brahmapura este un imens palat în care locuiește Brahma.

Tradiția islamică înmulțește și amplifică detaliile concrete. Locul capătă noi contururi. Intrarea în paradis se face prin opt porți. Fiecare etaj paradiziac are o sută de grade. Etajul cel mai înalt se află în cerul al șaptelea. După o tradiție profetică (hadith) celebră, cheia care deschide aceste porți are zimți. Ei sunt de fapt proclamarea ascultării în fața Unicității divine ( Tawhid) ascultarea față de Dumnezeu și obținerea de la orice act ilicit.

Grădina eternității

Paradisul este de cele mai multe ori ilustrat precum o grădină a cărei vegetație luxuriantă și spontană este fructul activității cerești. Această grădină este adesea creionată precum un spațiu ce se bucură de o primăvară și de o lumină veșnică. O zi de paradis valorează cât o mie de zile pământești. Unui cal alergând în galop i-ar trebui o sută de ani ca să iasă de sub umbra bananierului. Iar o singură frunză a jujubei hotarului ar putea adăposti întreaga comunitate a credincioșilor.

Rolul fântânii, sau al izvorului central, este de a fi origine a vieții și a cunoașterii. Patru fluvii curg din munții de mosc, între maluri de perle și rubine. Munții sunt în număr de patru : Uhud, Sinai, Liban, Hasid.

Animalele trăiesc acolo în libertate. Limbajul lor este înțeles de om care le domină spontan. Aceasta este, clar, un atribut al stării edenice: funcția lui Adam care numește vietățile. Această calitate traduce, spune teologia, dominația intelectului asupra simțurilor și a instinctelor, precum și cunoașterea naturii proprii a ființelor. Aceeași noțiune se regăsește în China, unde insulele Nemuritorilor și paradisul Kunlun sunt populate cu animale pașnice. Grădina circulară Plyong, ce înconjoară Mingtang-ul este plină și ea de animale. Raiurile budiste sunt populate cu păsări, simboluri angelice.

**Kunlun** este un munte sau lanț muntos din mitologia chineză, un simbol important care reprezintă axis mundi și divinitate.
Kunlunul mitologic se bazează pe diverse surse – mitologice și geografice – ale așa-numiților Munți Kunlun moderni din Platoul Tibetan. Termenul „Kunlun” a fost aplicat și pe ținuturile sau insulele din Asia de Sud-Est și, aparent, chiar pe Africa – deși relația cu muntele nu este clară dincolo de nomenclatură. În orice caz, Kunlun se referă la locuri îndepărtate, exotice și misterioase. Diferite locații ale Kunlun au fost atribuite în diferite legende, mituri și relatări semi-istorice în care muntele este locuit de diferiți zei și zeițe, plante fabuloase și creaturi mitice. Multe evenimente importante din mitologia chineză s-au bazat în jurul Kunlun.

Simfonia cerească

Muzica minunată, îngerii, aleșii, dealurile, copacii, păsările, toate tind a crea o melodie universală. Melodia cea mai minunată este Vocea Domnului ce îi întâmpină pe Aleși. În fiecare vineri, aceștia sunt poftiți și primiți de Dumnezeul Mare. Bărbații merg în urma Profetului, femeile în urma fiicei acestuia, Fatima. Și așa străbat cerurile, străbat Ka’ba cerească, cea înconjurată de îngeri în rugăciune, pentru a se apropia de Masa păzită. Aici calama scrie Decretele divine, iar vălul de lumină se ridică și Dumnezeu apare în fața oaspeților săi ca luna plină.

Implicațiile Raiului în lumea filozofilor

Pentru filozofi, mai ales pentru Avicena în special, este primordială înțelegerea renașterii între paradis în simboluri și alegorii.

Filozofii sufiți dezvoltă sensul spiritual superior, revelat de Kashf( dezvăluire, destăinuire). Pentru Ibn-Arabi, raiul este o locuință de viață. Paturile înălțate reprezintă treptele perfecțiunii, iar dublura de brocart, fața inferioară a sufletului și huriile, sufletele divine.

În Școlile moataziite, antropomorfismele aplicate lui Dumnezeu sunt interpretate metaforic. Totuși, deliciile sensibile din rai au parte de altă abordare și sunt luate în sens propriu.

Primii șariți insistă asupra caracterului de neasemuit și inefabil al desfătărilor paradisiace, imposibil de comparat cu cele pământești.

Raiul pe Pământ?

Călugării irlandezi din evul mediu timpuriu au asimilat global raiul creștin cu sid-ul vechii tradiții celtice. Dar, în virtutea corespondenței stabilite de ei înșiși între elementele tradiției celtice( pe care o cunoșteau în detaliu) și cronologia biblică tradițională, ei au asimilat de asemenea Irlanda cu un pământ al făgăduinței. Prin urmare, aceasta ar fi imaginea pământeană a paradisului: pământ fertil, cu climă blândă în care nu sălășluiesc nici șerpi, nici animale vătămătoare.