Htonic - Simbolistica.com

Htonic

Htonic

Chthonos este numele dat Pământului sau Gliei. Aceasta este mama Titanilor și totodată un sălaș al morților și-al celor vii. Simbol al josului, adică opoziție cu susul, htonic reprezintă pământul sub aspectul său lăuntric și nedeslușit.

Zeița Pământ, Mama tuturor zeilor sau Mama vieții, Gaia (Geea) este, în mitologia elenă, ființa primordială care s-a născut din întunecatul și nesfârșitul Haos. Întinzându-se în lung și în lat, puternică și dătătoare de viață, Gaia purta în străfundurile ei și pe înfricoșătorul Tartar, locul unde bezna cea mai adâncă se confunda cu o noapte fără sfârșit. Tot din Haos a apărut apoi și Eros, Iubirea, care a adus lumină și bucurie peste tot, însuflețind tot ce există. Încet-încet, lumea începea să prindă contur.

Epitetul de htonic este atribuit unor vietăți desprinse din povești precum dragonul sau chiar unora reale: șerpi. Caracteristica comună a acestora este originea subterană, ce este adeseori de temut din cauza legăturilor cu ideile și forțele germinației și morții. Ele simbolizează latura amenințătoare, primejdia fie ea interioară sau exterioară. Oarecum sugerează lupta dintre viață și moarte, cele două fiind strâns înlănțuite. Aceste făpturi apar în situații limită. Ele anticipează evenimente decisive, sub forma unor dificultăți neprevăzute. Sunt adeseori pedepse, spaime, polul opus sentimentelor de securitate, de forță, de optimism.

Aspectul htonic al inconștientului îmbracă tot ce are acesta de temut prin caracterul său ascuns, neprevăzut, brusc, violent, aproape de neînvins. Acest aspect nu se identifică totuși cu totalitatea inconștientului. Htonic este aspectul nocturn al soției, al mamei, al peșterii.

Postări relevante