Grâu

Una dintre ceremoniile din cadrul misterelor eleusine evidențiază cu pregnanță simbolismul esențial al grâului. În cursul drame mistice, care sărbătorește împreunarea Demetrei cu Zeus, era înfățișat un bob de grâu. Acesta apărea ca o bucată de anafură în chivot și era contemplat în liniște. Este vorba de scena contemplației.

Simbolismul grâului printre epopții din Eleusina

Prin acest bob de grâu, epopții (inițiații în secretul cultului eleusin, din greacă epoptes) o slăveau pe Demetra, zeiță a fecundității. Ea era pentru ei cea care le oferea introducerea în misterele vieții. Ei făceau astfel un nou pas pe calea inițierii.

**Misterele Eleusiniene**, observate de aproape toți grecii, dar mai ales de atenieni, au fost sărbătorite anual la Eleusis. În analele anterioare ale istoriei lor ele erau sărbătorite o dată la fiecare trei ani și o dată la patru ani de către celeni, Cretani. A fost cea mai celebrată dintre toate ceremoniile religioase din Grecia în orice perioadă a istoriei țării. A fost considerată de o importanță atât de mare încât festivalul este denumit frecvent pur și simplu „Misterele”. Riturile erau păzite în cel mai gelos fel și erau ascunse cu grijă de cei neinițiați. Dacă cineva dezvăluia o parte din ele, era considerat că a jignit legea divină .

Această împărtășanie simboliza perenitatea anotimpurilor, reîntoarcerea vremii secerișului. Subtil, alternanța morții bobului de grâu cu reînvierea sa în nenumărate boabe, contura capacitatea de trece dintr-o etapă a vieții într-una dincolo de capacitățile de înțelegere a oamenilor.

Cultul zeițe reprezenta gajul acestei permanențe ciclicități.

Se pare că trebuie să căutăm semnificația religioasă a spicului de grâu în acel sentiment al armoniei ce se stabilește între viața umană și cea vegetală, supuse amândouă acelorași vicisitudini. Întoarse în pământ boabele de grâu, cel mai frumos fruct din lume, conțin promisiunea altor spice.

Arta din jurul simbolismului grâului

Versul lui Eschil, Pământul care, doar el, zămislește ființe toate și le hrănește, le primește înapoi germenul roditor ( Coeforele, 127) relevă splendid această putere de regenerare ce însoțește grâul.

**Eschil**, din Eleusina, a fost un autor grecesc antic al tragediei grecești și este adesea descris ca tatăl tragediei. Cunoașterea academică a genului începe cu opera sa, iar înțelegerea tragediei grecești anterioare se bazează în mare parte pe deducțiile făcute din citirea sa piese supraviețuitoare. Potrivit lui Aristotel, el a extins numărul de personaje din teatru și a permis conflictul între ele. Înainte de aceasta, personajele interacționau doar cu corul.

Putem cita de asemenea frumoasa rugă a lui Hesiod (Munci și zile):

Roagă-te sacrei Demter și pământeanului Zeus

Spic încărcat să-ncolțească grâul cel sfânt al Demetrei

Chiar când aratul începi și prinzi ale plugului coarne

Zdravăn în mâini, apoi piști cu varga a boilor spete

Să se-ncordeze în juguri….

Astfel, sub boabele-n pârgă, pleca-se-va spicul spre brazdă

Versiunea tipărită din 1539 a poemului „Munci și zile”
**„Munci și zile”** este un poem didactic scris de poetul grec Hesiod în jurul anului 700 î.Hr. În centrul său, această poezie este un almanah al fermierului în care Hesiod îl instruiește pe fratele său Perses în artele agricole.
Savanții au văzut această lucrare pe fondul crizei agrare din Grecia continentală, care a inspirat un val de expediții coloniale în căutarea unui nou teren. În poem, Hesiod oferă, de asemenea, fratelui său sfaturi moralizatoare extinse despre modul în care ar trebui să-și trăiască viața. „Munci și zile” este probabil cel mai bine cunoscut pentru cele două etiologii mitologice ale acesteia pentru trudă și durere care definesc condiția umană: povestea lui Prometeu și Pandora și așa-numitul Mitul celor cinci vârste.

Simbolismul iterat și în alte surse istorice

Grăuntele amintește de moarte și renaștere în același timp. Astfel tulburătoarea ceremonie a epopției a fost asemănată cu evocarea zeului mort și înviat, care caracteriza misterele dionisiace. Regăsim astfel iterarea simbolismului grâului în mai multe mitologii. În miturile egiptene, se menționează că spicul de grâu era o emblemă a lui Osiris, simbol al morții și învierii sale. În Biblie, atunci când apostolul Ioan vestește preamărirea lui Hristos prin moarte, recurge la simbolul grăuntelui de grâu:

Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca săfie preaslăvit Fiul Omului.

Adevărat, adevărat vă zic vouă că, dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri aduce multă roadă.

Cel ce își iubește viața, o va pierde; și cel ce își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică ( Ioan, 12, 23-25)

La greci și la romani, preoții împrăștiau grâu sau făină peste creștetul victimelor, înainte să le sacrifice. Acest gest asupra lor, de fapt, relevă că ei le ofereau sămânța nemuririi sau chiar le făgăduiau o înviere.

Grâul, dar divin

Simbolismul profund al bobului de grâu își poate afla rădăcinile și în alt fapt, pe care îl semnalează Jean Servier. Originea grâului, ca și cea a multor plante cultivate, în special a orzului, fasolei și porumbului, este cu desăvârșire necunoscută. Speciile pot fi înmulțite, încrucișate astfel încât calitatea lor să fie îmbunătățită.

Totuși nu a fost posibilă crearea grâului, a porumbului sau a vreunei alte plante alimentare de bază.

Ele apar prin urmare, în mod esențial, în spațiul diferitelor civilizații ca un dar al cerului, legat de darul vieții. Demetra încredințează oamenilor orzul și îl trimite pe Triptolem să răspândească grâul în lume. Xochiquetzal aduce porumbul. Străbunul Fierar al dogonilor pradă cerul de toate plantele cultivate ca să le ofere oamenilor, întocmai cum Prometeu le-a dat focul ceresc. Grâul este un simbol al darului vieții, care nu poate fi decât un dar al zeilor, hrana esențială și primordială.

Nu numai în Europa, grâul este considerat hrana prin excelență. Vechii chinezi îi solicitau lui Henzi , Prințul Recoltelor, grâu și orz. Așa cum este menționat în Chlandogya-Upanishad , grâul este un rod al apei, la fel cum apa este un rezultat al focului.

**Chandogya Upanishad** se remarcă prin structura sa metrică lilting, menționarea elementelor culturale antice, cum ar fi instrumentele muzicale și premisele filosofice încorporate, care au servit mai târziu ca fundație pentru școala de hinduism Vedanta. Este unul dintre cele mai citate texte din Bhasyas ulterioare (recenzii și comentarii) ale cărturarilor din diversele școli ale hinduismului. Adi Shankara, de exemplu, a citat Chandogya Upanishad de 810 ori în Vedanta Sutra Bhasya, mai mult decât orice alt text antic.

Mențiunile alchimiștilor

Louis-Claude de Saint Martin traduce simbolistica grâului în termeni alchimici, ca substanța pasivă, baza, adică mercurul din Marea Operă. Grâul ca hrană fundamentală mai are și înțelesul de hrană a nemuririi, ceea ce reprezintă un alt aspect al Marii Opere ( de cercetat orezul, a cărui semnificație în China este analoagă).

Grăuntele care moare și apoi renaște figurează inițierea, noua renaștere întru starea primordială.

Grâu, vin, ulei

Grâul era, împreună cu vinul și uleiul, unul din darurile rituale ale vechilor evrei. El mai este desemnat, se subliniază, printr-un cuvânt ebraic care înseamnă și puritate. Rădăcina acestui cuvânt este asociată noțiunilor de alegere, de opțiune, de uniune și de binecuvântare. De aici și valoarea sa rituală.