Diamant

Diamantul este un simbol al perfecțiunii. Acest statut a fost obținut prin calitățile sale fizice excepționale: duritate, transparență, luminozitate. De remarcat este că, există culturi în cadrul cărora strălucirea diamantului nu este considerată necontenit benefică.

Diamantul în Hinduism

Mineralogia tradițională din India este de părere că diamantul se naște din pământ sub forma unui embrion, al cărui cristal ar reprezenta o stare de dezvoltare intermediară. Diamantul este matur, atingând apogeul acestei clase de evoluție, iar cristalul este imatur. Prin urmare, ar fi vorba de o desăvârșire absolută. Această piatră prețioasă, reprezentantă a stării omnipotente, se regăsește în alchimia indiană pentru a sublinia imortalitatea, adică este direct corespondentă a Pietrei filosofale.

Duritatea diamantului, puterea sa de lăsa urme, de a tăia, toate sunt creionate îndeosebi de budismul tantric. Pentru ei, vajra ( trăsnet și diamant) este simbolul inalterabilului, al forței spirituale de neînvins.

**Vajra** este alcătuită din mai multe părți. În centru este o sferă care reprezintă Sunyata, natura primordială a universului, unitatea subiacentă a tuturor lucrurilor. Ieșind din sferă sunt două opt flori de lotus petalate. Una reprezintă lumea fenomenală (sau în termeni budiste Samsara), cealaltă reprezintă lumea noumenală (Nirvana). Aceasta este una dintre dihotomiile fundamentale care sunt percepute de cei neluminați. Manifestarea fizică a vajrei se mai numește și dorje.

Diamantul este regina pietrelor, conform etiologiei echivalentului tibetan dorje. El simbolizează transparența, strălucirea, străfulgerul iluminării, vidul și neterminatul.

În iconografia tibetană, sceptrul de diamant ( dorje) se opune clopotului (tlipu). El se află în aceeași relație în care lumea adamantină ( potențială, nemanifestată) se confruntă cu lumea fenomenale ( sau a sânului matern). Toate au la bază relația principiul activ – principiului pasiv.

Religia budistă: izvor de metafore pentru diamant

Invariabilitatea este prin transcedență un caracter axial. De aceea tronul lui Buddha, așezat sub Pomul Bodhi, este un tron de diamant. Din aceeași rațiune, Osia lumii este descrisă de Platon ca fiind de diamant. Sursă a strălucirii intense, diamantul aparține prin urmare și simbolicii centrului.

**Vajrasana** sau tronul iluminist al lui Buddha este o placă de piatră veche situată sub arborele Bodhi, chiar lângă Templul Mahabodhi din Bodh Gaya.
Vajrasana este bodhimanda (bodhimaṇḍa; scaun sau platformă de iluminare) a lui Gautama Buddha. Fiind locul în care Gautama Buddha a obținut eliberarea, textele tibetane folosesc și termenul vajrasana pentru a se referi la Bodh Gaya în sine.
Tronul gol, nu doar la Bodh Gaya, a fost un punct de devotament în budismul timpuriu, tratat ca o cetiya sau o relicvă simbolică. Nu a fost destinat să fie ocupat, ci a funcționat ca un simbol al lui Buddha dispărut. Imaginile antice arată adepții îngenuncheați în rugăciune în fața ei, așa cum fac încă.

Mai este si metaforă pentru natura pură, cea identică naturii lui Buddha. Diamantul, conform învățăturii patriarhului zen Houeinêng este ca „sinele original„: nici nu crește, nici nu descrește. Un text tantric citat de Mircea Eliade stabilește în mod țintit această relație de identitate : shuyata (vacuitatea) = vajra .

Analiză lingvistică

La analiza etimologică, cuvântul piatră semnalează o apropiere metaforică între piatra unghiulară și diamant. Ambele sunt desemnate în germană prin cuvântul Eckstein.

În limbajul curent, „diamantul sub ciocan” este simbolul fermității, al caracterului neclintit care rezistă persecuțiilor.

Existența unor implicații ale diamantului și în mitologia greacă

Pliniu era de părere că, el este talismanul universal și face inofensive toate otrăvurile și bolile. Diamantul, în percepția acestuia, reușea să alunge duhurile și visele rele. Cufundat în vin sau apă, îi apără pe cei ce beau de apoplexie.

Gaius Plinius Secundus, numit **Pliniu cel Bătrân**, a fost un autor roman, un naturalist și filosof natural, un comandant al armatei și navale al Imperiului Roman timpuriu și un prieten al împăratului Vespasian. A scris enciclopedica Naturalis Historia (Istorie naturală), care a devenit un model editorial pentru enciclopedii. El și-a petrecut cea mai mare parte a timpului liber studiind, scriind și investigând fenomenele naturale și geografice din domeniu.

Occidentul continuă preamărirea diamantului

Conform tradițiilor Europei occidentale, diamantul alungă, de asemenea, animalele sălbatice, fantomele, vrăjitorii și toate spaimele nopții. În cultura vestică, el rămâne simbolul suveranității universale, al onestității, al realității absolute.

În Franța se spunea că piatra prețioasă diminuă intensitatea mâniei, și menține legătura dintre soți. Ca urmare a acestei credințe, i s-a dat numele de piatră a împăcării. El reunește inocența, înțelepciunea și credința. În limbajul iconologic, diamantul este simbolul constanței, al forței și al altor virtuți eroice.

Istoria diamantelor în familia Medici

În deviza familiei Medici, diamantul figurează ca un simbol al iubirii divine. Dar interpretarea se bazează pe un joc de cuvinte: diamant, dio-amando.

**Familia Medici,** sau Casa Medici, a fost o prestigioasă familie bancară italiană și dinastie politică care a deținut o mare putere în Florența din secolul al XV-lea până în al XVIII-lea. Originară din regiunea Mugello din Toscana, cele mai vechi înregistrări ale medicilor datează în jurul anului 1046, cu Medico di Potrone. Deoarece se știe puțin despre strămoșii timpurii ai arborelui genealogic Medici, istoricii s-au gândit dacă profesia familială originală era una medicală, deoarece Medici în italiană înseamnă „medici”.

Trei inele înlănțuite, purtând fiecare câte un diamant, formau deviza lui Cosimo de Medici… Fiul lui Cosimo, Pietro, moștenind deviza tatălui și modificând-o potrivit obiceiului; a pus un inel cu diamant în ghearele unui șoim, cu deviza semper. Ceea ce înseamnă că îi închină lui Dumnezeu o iubire veșnică, de o neclintită fidelitate. Lorenzo Magnificul a adăugat inelului trei pene, una albă, una verde și alta roșie, voind să arate că iubindu-l pe Dumnezeu, el excela în trei virtuți, Fides, Spes, Caritas, corespunzând acestor trei culori: Credința- albă, Speranța-verde, Milostenia-ferventă, adică roșie: cu un Semper în partea de jos.

Diamantul familiei Medici a fost interpretat și ca simbol al înțelepciunii familiei, al victoriei asupra ei însăși și asupra celorlalți.

Arta și credințele reunite

Botticelli, o reprezintă pe Minerva, care strunește un centaur și îi împodobește rochia zeiței cu diamante.

**Minerva și Centaurul** este una dintre numeroasele picturi ale lui Botticelli care explorează relația dintre un bărbat și o femeie. Această pictură mitologică arată, la fel ca în mai multe dintre picturile sale, femeia care are dominanță asupra bărbatului și care este superioară atât în înțelepciune, cât și în virtute. Această dominanță feminină este arătată de ramurile de măslin pictate pe Minerva, care sunt simbolice ale virtuții feminine. Diamantele de pe rochia Minervei și de pe halebarda (sabia) pe care o poartă sunt, de asemenea, reprezentative pentru virtute. Cele trei diamante care sunt prezentate împreună pe rochia ei ar putea fi reprezentative pentru familia Medici.

Diamantul a mai simbolizat, în arta Renașterii, echilibrul sufletesc, curajul în fața adversității, puterea de a elibera spiritul de orice teamă, integritatea caracterului, bună credință.

Poveștile populare mai spuneau că diamantele dau naștere altor diamante. Aici se face referire la originea ancestrală a înțelepciunii care ia ființă singură.

Forma diamantului brut trebuie apropiată de credința care consideră cubul ca un alt simbol al adevărului, al înțelepciunii și al perfecțiunii morale.