Sfera occidentală
În Occident, cocorul este un simbol comun al prostiei și al neîndemânării. Aceste interpetări pot fi derivate din înfățișarea stângace a păsării care stă într-un picior. Cocorul legendar, ce aparținea filosofului Leonicus Thomaeus, evocă longevitate. De existența celebrei păsări mai amintește Buffon, în ale cărui picturi se subliniază silueta neîndemânatică caracteristică simbolismului occidental.
Sfera Orientală
În India găsim o interpretare foarte diferită, probabil din cauza vreunei trăsături de comportament. Cocorul aici este simbolul trădării. Balgalā-mukhī, divinitatea cu cap de cocor este înșelătoare. Este o personificare a instinctelor distructive și a sadismului.
Se va vedea mai departe că, în China, acestei creaturi i se dă o altă interpretare.
Atributul de regenerare
Mai semnificativ este dansul cocorilor, executat de Tezeu la ieșirea din labirint.
In tradiția chineză acesta își găsește echivalent, unde indubitabil se creează o legătură cu aspectul ciclic al înseși probei labirintului. De reținut, este faptul că, cocorul este o pasăre migratoare, prin urmare are obligativitate anuală de a repeta proba inițierii. În China antică, dansul cocorilor de la finalul perioadei de migrare evocă puterea pe care o dețin. Cocorii au reușit să zboare și să ajungă în Insulele Nemuritorilor. Mai mult de atât, întoarcerea ciclică a acestora este un simbol al regenerării. Este și motivul pentru care, asociați cu prunul, constituie o emblemă a primăverii.
Nemurire sau longevitate
Pe de o parte, cocorul este un simbol al longevității, fiind asociat, în acest caz, broaștei țestoase. Pe de altă parte el rămâne simbolul taoist al nemuririi. Cele două interpretări ajung să conveargă spre aceeași idee: eternitate.
Japonezii cred că cocorii ( Tsuru) trăiesc mii și mii de ani. De aceea, bătrânilor li se dăruiesc picturi sau gravuri cu cocori, broaște țestoase și pini. Toate aceste cadouri sunt în fapt simbolurile longevității. Martor al acestei speranțe de viață lungi stă un text din epoca Tang care spune că după o mie de ani s-a întors un cocor.
Se consideră că viața cocorului este atât de lungă , pentru că acesta posedă o tehnică respiratorie specifică. Despre această tehnică se credea că li se cuvine inițiaților spre a fi imitată, aplicată si spre a oferi longevitatea acestora. De aceea, cel mai des, Nemuritorii zboară călare pe un cocor. Mai mult de atât și ouăle de cocor conferă nemurirea, dacă sunt folosite la prepararea anumitor băuturi.
Semnificațiile din spatele coloristicii
Culoarea cocorului albă este un simbol al purității, dar capul contrastează prin acel roșu-cinabru. Balpaire afirma că cinabrul se cerne pe capul său, zăpada imaculată îi îmbracă. Purpuriul indică permanența puterii vitale, concentrarea energiei yang. Cu capul de această culoare, cocorul este de asemena pus în legătură cu cuptorul alchimistului și cu focul din el. Și pasărea Bifang, asemănătoare cocorului, având un singur picior, este simbol al geniului focului care prevestește incendiul.
Tradiția africană
Potrivit tradițiilor egiptene, un cocor ar fi apărut deasupra Nilului în timpul domniei fiului lui Manes. El a anunțat atunci o perioadă de prosperitate.
În tradiția inițiatică a populațiilor bambara, cocorul moțat se află la originea cuvântului. Într-o tiradă teofanică, se pot citi aceste cuvinte: Începutul oricărui început al verbului este cocorul moțat. Pasărea spune: eu vorbesc. Cocorul moțat reunește prin penele, țipătul și dansul său nupțial cele trei atribute fundamentale ale verbului. Primul este frumusețea, el fiind considerat ca cea mai frumoasă dintre păsări. Al doilea este marcat de sunet, fiind singura pasăre care își modulează vocea când țipă. Ultimul atribut rămâne mișcarea, întrucât dansul său în timpul împerecherii oferă un spectacol de neuitat. Din aceste motive, se afirmă că oamenii au învățat să vorbească imitându-l.
Cauza profundă a prețuirii acestei păsări la africani rezultă din certitudinea că ea este conștientă de calitățile sale ( și chiar pare să fie). În jurul ei se concentrează conștiința propriei valori. Prin urmare, tocmai în calitatea sa de simbol al contemplării de sine însuși cocorul moțat este la originea cuvântului lui Dumnezeu, a cunoașterii pe care omul o are despre Dumnezeu. Raționamentul, implicit și intuitiv, ar fi următorul: omul nu a cunoscut cuvântul referitor la Dumnezeu decât în momentul în care s-a cunoscut pe el însuși.
Se lasă astfel să se perceapă că, înțelegerea lui Dumnezeu derivă din cunoașterea de sine însuși.
Mitologia celtică și germană
În țările celtice speciile de păsări cu picioare lungi sunt în principal reprezentate de cocor și bâtlan. Ele se află uneori în concurență cu lebedele, de aceea aproape niciodată sunt privite cu ochi buni. Simbolismul lor ar părea, deci, că este invers și în contradictoriu față de restul mitologiilor. Este însă puțin probabil că acest simbolism peiorativ a predominat și în Galia. De aici avem câteva mărturii privitoare la cocori cu valoare mitologică sigură: taur cu trei cocori, pe un altar galo-roman găsit în fundațiile catedralei Notre- Dame din Paris.
Un stâlp de la Trier arată un bărbat cu un topor tăind un copac în care stau trei păsări și capul unui taur. Juxtapunerea imaginilor a fost comparată cu panourile Tarvos Trigaranus și Esus de pe monumentul Boatmen. Este posibil ca statuile unui taur cu trei coarne, precum cea de la Autun (Burgundia, Franța, antic Augustodunum) să fie legate de această zeitate.
În anumite regiuni germanice, cocorul avea un rol religios. El era consacrat viu sau în portrete ca zeul care îndeplinea funcțiile analoge cu cele ale lui Hermes, zeul călătoriilor și al comunicării.
Vedeți și barză.