Fapta lui Ioan Botezătorul din deșert este descrisă: …“și se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele“ ( Matei, 3, 6). Este ceea ce se chema botez prin cufundare și care a fost timp îndelungat practicat.
Acest ritual al scufundării este un simbol al purificării și al reînnoirii. Era cunoscut de către esenieni, dar și în alte religii ( care îl asociază ceremoniilor de trecere, în special momentelor nașterii și morții), excepție fac iudaismul și sectele sale .
Totuși editorii bibliei de la Ierusalim notează în legătură cu aceasta, ceea ce diferențiază botezul lui Ioan de celelalte ritualuri de imersiune: el țintește către o purificare ce nu mai este una rituală, ci una morală; el nu se repetă și, din această pricină, ia aspectul unei inițierii; el are o valoare eschatologică. Poate deschide calea către grupul celor care practică o așteptare activă al lui Mesia și care prefigurează comunitatea sa. Poate fi comparat cu înmormântarea simbolică, cu inițierea prin piatra găurită, prin scorbura unui copac, printr-o crăpătura in pământ.
Oricare ar fi modificările aduse de liturghie diferitelor confesiuni creștine, ceremoniile botezului continuă să aibă două acțiuni sau două faze cu o remarcabilă putere simbolică: imersiunea și emergența. Imersiunea este una redusă azi la stropire.Ea este încărcată cu mai multe semnificații: poate indica dispariția ființei păcătoase în apele morții poate semnifica curățirea prin apa purificatoare sau întoarcerea ființe la izvoarele originare ale vieții. Emergența relevează nașterea ființei atinse de har, care este una purificată legată de o sorginte divină de viață noua.
Câteva texte irlandeze menționează un botez druidic, asupra căruia nu se știe nimic altceva decât că poate să fi existat . Este posibil totuși ca folosirea termenului în anumite texte care datează din epoca creștină, să fie datorată doar atracție vocabularului liturgic pentru desemnarea analogică a unde purifică rituale.
Imersiune sau stropirea cu apă neîncepută e întâlnită în tradițiile multor popoare. Ea este asociată cu obiceiurile de trecere, dar mai ales cu cele legate de naștere și de moarte . La populațiile maya quiché, botezul este legat de istoria arhetipală a Gemenilor, zeii Porumbului.
În tradițiile lor funerare, mortul nu este doar supus unei spălări rituale. Mormântul său este de asemenea stropit cu apă neîncepută. Se dorește să se ilustreze faptul că mortul va pleca către o altă viață, astfel el trebuie să fie botezat tot așa cum se face botezul unu om viu pentru începutul vieții pământești. Prin această operație, mortul care primește apa vie, analogă sângelui divin, își asigură regenerarea . Apa dintâi sau apa neîncepută a devenit apă sfințită, aghiazmă. Aceasta îndeplinește un rol complementar celui al Focului în cadrul ritualurilor de purificare sau de regenerare.
În legătură cu botezul, Ioan Botezătorul vorbește de asemenea de foc: „ eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; acesta va boteza cu duhul sfânt și cu foc“ ( Matei, 3, 11). Criticii vor observa că focul este un mijloc de sfințire „mai puțin material, dar mai eficace decât apa, simbolizează deja în Vechiul Testament intervenția suverană a lui Dumnezeu și a duhului său purificand conștiințele“ ( Isaia, 1, 31)
O analiză mai detaliată a obiceiurilor catolice ale botezului ar putea pune în evidență bogăția în simbolism al gesturilor prezente și obiecte care apar pentru a putea aplica această taină bisericească: felul cum se așează mâinile, cum se insuflă, cum se fac semnele cruci, lepădarea de demon, cum se recită crezul, cum se ung cu diferitele miruri de împărtășanie, îmbrăcarea hainelor albe și purtarea lumânări aprinse .
Toate demersurile acestei ceremonii de inițiere exprima dubla intenție de a purifica și de însuflețire. Ele dezvăluie de asemenea structura suprapusă a simbolului. În prim-plan botezul spală omul de compromiterea lui morală. Astfel i se oferă o viață supranaturala ( trecerea de la moarte la viață). În plan secund botezul evocă moartea și învierea lui Hristos; cel botezat este asimilat Mântuitorului, venirea lui în apă simbolizează coborârea în mormânt, iar ieșirea din apa învierea. Mai există și un al treilea plan prin intermediul căruia botezul eliberează sufletul celui botezat de supunerea față de diavol. Astfel este introdus în oastea lui Hristos, lucru marcat cu însemnul Sfântului Duh.
Botezul nu operează o transformare magică; el acordă puterea de a te dezvolta prin credință și fapte în sensul Evangheliei . Toată această liturghie simbolizează și realizează de fapt în sufletul botezatului nașterea harului care este principiul de interior de perfecționare spirituala.
