Bambus - Simbolistica.com

Bambus

Bambus

Simbolismul bambusului integrat în cultura asiatică

Bambusul alături de pin și de prun, este una din cele trei plante de bun augur în Japonia.

El este, înainte de toate, unul din elementele principale ale picturii din epoca Song. Această perioadă artistică a fost puternic influențată de budismul zen. Pictura pe bambus este mai mult decât o artă și se apropie de caligrafie. Este un exercițiu spiritual, un adevărat limbaj la care doar percepția intuitivă are acces.

Cânteze și bambus
începutul secolului al XII-lea
Huizong a fost al optulea împărat al dinastiei Song și cel mai realizat artistic din linia sa imperială. Pictura „Cânteze și Bambus” exemplifică stilul realist de pictură cu flori și păsări practicat la academia lui Huizong. Indiferent dacă a făcut un studiu din natură sau ilustrează o linie de poezie, împăratul a apreciat să surprindă spiritul unui subiect decât reprezentarea literală. Aici cintezele observate minuțios sunt impregnate de vitalitatea omologilor lor vii. Picăturile de lac adăugate ochiului păsărilor dau o notă finală realistă.

Tulpina dreaptă a bambusului simbolizează pentru budist, ba chiar și pentru taoist, caracterul și scopul demersului interior. Ea este perfecțiunea elanului spiritului spre cer, iar vidul din spațiul dintre nodurile sale este reflexia vacuității inimii ( shunyata). Nu trebuie uitată nici evocarea foșnetului său, care a fost, pentru câțiva înțelepți, semnalul iluminării.

Totodată, bambusul reprezintă sumația a multiple aspecte foarte diferite. Există tradiții, unde el este folosit pentru a alunga influențele malefice, acest lucru fiind puțin datorat din rațiuni simbolice, cât din cauza pocniturilor pe care le produce lemnul său pus pe foc.

Desișul de bambuși este obstacol clasic, iar adesea în iconografie reprezintă jungla păcatelor. Junglă, pe care doar tigrul, simbol al puterii spirituale a budismului, o poate străbate.

Un text din dinastia Tang identifică bambusul cu un șarpe în care se poate transforma, pare-se, cu ușurință. De subliniat că accepția este, după toate aparențele, benefică.

Dualitatea bambusului masculin și feminin este un simbol de atașament, de uniune conjugală. În numeroase texte găsim mențiunea bambusului cu trei sau cu nouă noduri, care evocă, în esență, un simbolism numeric.

Semnificațiile bambusului asociate continentului Africa

La triburile bamun și bamileke, o bucată de bambus numită Guis ( Râsul) este un simbol al bucuriei. Ea reprezintă bucuria simplă de a trăi, fără boală și fără griji.

În Africa ecuatorială, ca și în America la aceleași latitudini, așchia de bambus întărită în foc joacă un rol civilizator. Ea devine analog așchiei de silex sau de obsidian din culturile pietrei, în mod special în Mexic. El este un instrument dedicat sacrificiului și servește mai ales vracilor ( medicine-men) care practică circumcizia rituală.

Bambusul este vârf de lance de război, cuțit și instrument, cu care yanomami, nomazii din sudul Venezuelei, produc focul.

Yanomami nu se recunosc ca un grup unit, ci mai degrabă ca indivizi asociați cu satele lor politice autonome. Comunitățile Yanomami sunt grupate împreună, deoarece au vârste și rudenie similare, iar coalițiile militariste împletesc comunități împreună. Yanomami au legături istorice comune cu vorbitorii caribi care locuiau în apropierea râului Orinoco și s-au mutat în zonele înalte ale Braziliei și Venezuela, locația pe care o ocupă în prezent Yanomami.

Cei din neamul Ye’kuana, înrudiți cu cei din Caraibe, îl folosesc ca instrument de muzică sacră. El se numește în limba lor uana ( clarinet). Mai mult decât atât, trebuie amintit că principala sărbătoare în care acest instrument este protagonist este numită ua-uana. Demiurgul sau eroul civilizator invocat cu această ocazie poartă, de asemenea, numele de Uanadji. Acest uana, înțeles în totalitatea sa, ar fi pentru neamul Ye’kuana arborele cosmic sau arborele vieții.

Postări relevante