Stejarul este considerat un arbore sacru în nenumărate tradiții. El este învestit cu privilegiile supremei divinități cerești, din pricină că atrage trăsnetul și simbolizează măreția. Este iterat în mitologii ca aparținând lui Zeus în Dodona, al lui Jupiter în Capitolinul la Roma, al lui Ramowe în Prusia, al lui Perun la slavi. Chiar și ciomagul lui Hercule este făcut din stejar.
Stejarul de la Dodona Perun Ghioaga lui Hercule
Stejarul desemnează, cu predilecție, rezistența, puterea, longevitatea și înălțimea, atât în sens spiritual, cât și material.
Stejarul a fost din totdeauna și pretutindeni sinonim cu forța. El se află în această relație cu puterea întrucât, în mod limpede, impresia pe care o creează copacul la vârsta adultă este una destoinică. De altfel, în latină, stejarul și forța sunt numite prin același cuvânt: robur. Se face referire în fapt, atât la forța morală, cât și la cea fizică.
Stejarul este, prin excelență, figura arborelui sau a axei lumii, atât pentru celți, cât și pentru greci, la Dodona. Lucrul este valabil și pentru iakuții siberieni.
Mai mult de atât, trebuie adăugat că, atât la Sichem, cât și la Hebron, revelațiile lui YHWH i-au fost transmise lui Avraam în preajma unor stejari. Prin urmare, și în acest spațiu, stejarul îndeplinea rolul său axial. El era din un mijlocitor al comunicării între Cer și Pământ. În Odiseea, la întoarcerea sa acasă, Ulise consultă în două rânduri frunzișul divin al marelui stejar al lui Zeus. Lâna de aur, păzită de balaur, era atârnată într-un stejar: acesta avea valoare de templu.
Hebron-ul este unul dintre locurile sfinte cinstit deopotrivă de creștini, de evrei și de musulmani. Locul stă în strânsă legătură cu Dreptul Avraam si cu ceilalți patriarhi ai Vechiului Testament. Începând cu secolul al VII-lea, localitatea Hebron a fost ocupată de musulmani, care până astăzi păstrează multe drepturi de proprietate asupra locurilor de seama din zonă.
Exista păreri care susțin ca rămășițele stejarului de la Mamvri sunt vechi de aproape 5.000 de ani. Există o tradiție conform căreia stejarul va muri imediat înaintea celei de a Doua Veniri a Mântuitorului. Ambele sunt însă numai păreri, căci acest stejar a fost datat ca având in jur de 850 de ani, iar uscarea acestuia (moartea) s-a petrecut deja în anul 1996. Stejarul actual este, așadar, un stejar crescut din tulpina stejarului biblic, pe locul cinstit încă din cele mai vechi timpuri drept locul unde Avraam a primit binecuvântările. Potrivit mărturiilor pelerinilor creștini, circumferința stejarului, pe când era încă viu, era de aproape zece metri.
Potrivit unui pasaj din Pliniu cel Bătrân, care are in fundament o analogie din limba greacă (drus), numele druizilor se află în relație etiologică cu numele stejarului. De unde și traducerea oameni de stejar, care a reușit adesea să pătrundă până și în cultura modernă. Numele stejarului este însă diferit în toate limbile celtice, inclusiv în galică (dervo). Această apropiere este totuși valabilă din punct de vedere simbolic. Adică, druizii, prin calitățile lor sacerdotale, au deopotrivă acces la înțelepciune și la forță. Într-adevăr, stejarul simbolizează necontenit aceste două valori.
Stejarul era adorat de celți. El reprezenta, prin trunchiul său, prin ramurile sale groase, prin frunzișul său des și prin propriul său simbolism, o emblemă a ospitalității și echivalentul unui templu.
