Aerul, în cosmogoniile tradiționale, este unul din cele patru elemente alături de pământ, apă și foc.
Precum focul, aerul este un element activ și masculin. Pe de altă parte, pământul și apa sunt considerate elemente pasive și feminine. Acestea două din urmă sunt principii unificatoare, pe când aerul este un simbol al spiritualizării.
Cultura asiatică
Aerul este un element asociat în mod simbolic cu vântul, cu răsuflarea. El reprezintă lumea subtilă, cea așezată între cer și pământ. Este totodată lumea expansiunii, pe care, după cum spun chinezii, o umple suflul (chi), necesar ființelor vii.
Simbolismul hindus iterat și în creștinism
Vayu reprezintă suflul în mitologia hindusă. Toate divinitățile vayu, de fapt, constituie la nivelul ființei subtile, cele cinci funcții vitale, considerate modalități ale suflul vital, prana. Mai mult de atât, această respirație este identificată cu Logosul.
Sfântul Martin a spus despre elementul aer că este un simbol sensibil al vieții nevăzute, un factor de mișcare universal și purificator. Toate acestea se regăsesc preponderent în funcția lui Vayu. De asemenea, despre el trebuie adăugat că este însuși considerat drept purificator.
Societatea secretă a Druizilor descoperită prin literatura simbolică
În ezoterismul ismaelian, aerul este principiul alcătuirii și al fructificării, mijlocitorul dintre foc și apă, primul lâm al Numelui Divin. El corespunde funcției lui Tall. Sufletul universal este temeiul rodirii în lume, al perceperii culorilor și formelor, ceea ce ne face să revenim la funcția suflului.
Aerul este mediu prielnic luminii, zborului, parfumului, culorii, vibrațiilor interplanetare.
El este calea de comunicare dintre cer și pământ.
Literatura universală preia simbolismul aerului
Afirma Gaston Bachelard: Trilogia sonorului, a diafanului și a mobilului duce la… crearea impresiei intime de ușurare. Ea nu ne este oferită de lumea exterioară. Este victoria unei ființe, odinioară greoaie și confuză, care prin mișcarea imaginară, profitând de învățămintele imaginației aeriene, a devenit ușoară, luminoasă, vibrantă. Libertatea aerului vorbește, luminează, zboară.
Ființa aeriană este liberă ca aerul și, departe de a se evapora, se opune proprietăților subtile și pure ale aerului.
Victor Hugo scria in Satirul, aceste versuri, față de care a avut influențe și traducătorul Ionel Marinescu: