Luptă

Lupta este un simbol al puterilor creatoare și al forțelor vieții. Ori de câte ori era posibil lupta era comemorată prin ceremonii, reprezentații, mimări. Bătăliile și conflictele care au loc în multe locuri cu ocazia primăverii sau a strânsului recoltelor își datorează probabil originea concepției arhaice după care loviturile, concursurile, jocurile brutale între grupuri de sex diferit, se înmulțesc și ațâță energia universală.

Modele imemoriale

Aceste lupte rituale repetă arhetipurile străvechi care se întâlnesc în toate religiile. Lupta lui Iacov cu îngerul se poate interpreta și din acest punct de vedere. Acesta s-a arătat, de fapt, ca un suport al energiei pe care trebuia s-o trezească la poporul israelian și la toate popoarele Noii Alianțe.

„Iacov a ramas singur. Atunci un om s-a luptat cu el pana in revarsatul zorilor. Vazand ca nu il poate birui, omul acesta l-a lovit la inchietura coapsei, asa ca i s-a scrantit inchietura coapsei lui Iacov, pe cand se lupta cu el.
Omul acela a zis: «Lasa-ma sa plec caci se revarsa zorile.» Dar Iacov a raspuns: «Nu Te voi lasa sa pleci pana nu ma vei binecuvanta». Omul acela i-a zis: «Cum iti este numele?». «Iacov» a raspuns el.
*Apoi a zis: «Numele tau nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Isarel (cel ce lupta cu Dumnezeu); caci ai luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si ai fost biruitor»”***(Geneza 32-24)**

Simbolismul regăsit într-un imperiu biblic

Egiptenii, asiro-babilonienii, hitiții mimau aceste lupte, marcând astfel triumful ordinii asupra haosului.

*Ruinele capitalei hitite Hattusa din centrul Anatoliei. Aceasta este principala poartă de acces către oraș, cunoscută sub numele de Poarta Leului.*
**Hitiții** erau un popor anatolian care a jucat un rol important în stabilirea unui imperiu centrat pe Hattusa în nord-centrul Anatoliei (1680-1650 î.Hr).
Înainte de descoperirile arheologice care au dezvăluit civilizația hitită, singura sursă de informații despre hititi fusese Vechiul Testament.
Pe măsură ce descoperirile din a doua jumătate a secolului al XIX-lea avansau a fost dezvăluită amploarea regatului hitit. Archibald Sayce a afirmat că civilizația anatoliană „[era] demnă de comparație cu împăratul împărăției Egiptului”. Mai mult de atât, a susținut că a fost „infinit mai puternic decât cel al lui Iuda”. Sayce și alți cercetători au remarcat, de asemenea, că Iuda și hitiții nu au fost niciodată dușmani în textele ebraice. În Cartea Regilor, ei i-au aprovizionat pe israeliți cu cedru, carele și caii. În Cartea Genezei erau prieteni și aliați ai lui Avraam. Urie, hititul, ce a fost căpitan în armata regelui David, a fost considerat unul dintre „oamenii puternici” ai săi în Cronici 11.

De exemplu, hitiții, în cadrul sărbătorii de Anul Nou recitau și reactualizau duelul incomparabil dintre zeul atmosferic Teshub și dragonul Illuyanka . Victoria din luptă simboliza Facerea lumii, sau o participare la această creație continuă, care tinde către perfecționare. Dintr-un punct de vedere intrinsec, această creație pentru a atinge idealul trebuie să se reînnoiască sau treacă peste orice conflict.

*Zeul cerului care ucide dragonul haosului, relief neo-hitit.*

Succesul aduce noi aptitudini

Luptele mimate sau reale, luptele de vânătoare și pescuitul se terminau printr-un succes. Asupra învingătorului se realiza un transfer de putere magică, ca gaj al victoriilor viitoare.

De asemenea, sunt de remarcat gesturile schițate înaintea luptei. Acestea sunt în continuare practicate de un boxer la practică pentru a-și încălzi mușchii, dar înainte aveau ca scop simbolic să atragă o parte din această putere magică. Lupta astfel devenea un mijloc de captare a puterilor. Învingătorul ieșea, în orice mitologie și religie, din luptă încărcat cu un surplus de puteri.