Harpa este instrumentul tradițional prin excelență, care se opune instrumentelor de suflat (cimpoiul) sau de percuție (toba). Coardele ei obișnuiau să fie confecționate din intestine de linx. Se cunosc mai multe tipuri de harpă, reductibile în principiu la două mari categorii : harpa mică, un fel de chitară ușor portabilă, și harpa mare de ceremonie. La harpă, zeii și crainicii lor din țările nordice cântă modul somnului. Cântec care-i adoarme pe toți cei ce-l aud, interpretat chiar cu riscul de a-i trece în lumea cealaltă.
Harpa leagă cerul și pământul.
Eroii din Edda vor să fie arși pe rugul funerar cu harpa alături: ea îi va conduce către cealaltă lume. Harpa nu îndeplinește însă acest rol numai după moarte. În timpul vieții, ea simbolizează tensiunile dintre instinctele materiale reprezentate de rama ei de lemn și intestinele de linx, și aspirațiile spirituale, figurate de vibrațiile acestor coarde. Aceste vibrații sunt armonioase doar dacă izvorăsc dintr-o tensiune bine temperată între toate energiile ființei. Acest dinamism măsurat simbolizează, el însuși, echilibrul personalității și stăpânirea de sine.
Celebrul Cânt al harpistului din Egiptul antic preamărește căutarea fericirii de zi cu zi. Căutare ce are loc într-o viață în care nimic nu este mai sigur ca moartea și mai nesigur ca soarta de dincolo de mormânt. Harpistul ciupește coardele cântând: Alungă departe de tine grija, și caută-ți bucuria pâna va veni ziua când vei ajunge la țărmul unde domnește tăcerea.
Sunetul harpei simbolizează aici căutarea unei fericiri dezvăluite omului pe pământ doar prin certitudini părelnice.
