Căsătoria este un simbol al unirii, sub semnul iubirii.
În sens mitic, ea semnifică unirea dintre Hristos și Biserica Lui, dintre Dumnezeu și Poporul Lui, dintre suflet și Dumnezeul său. În studiile lui Jung, căsătoria simbolizează, în cursul procesului de diferențiere sau de includere a personalității, împăcarea inconștientului.
Hierogamiile ( căsătorii sacre) apar în mai toate obiceiurile religioase. Ele simbolizează oportunitățile omului de a crea o comuniune cu Dumnezeu. Mai presus de cele afirmate, hierogamiile sunt asocieri de principii divine care dau naștere anumitor ipostaze.
Una din cele mai celebre este cea a lui Zeus( puterea) cu Themis( dreptatea sau ordinea veșnică). Din urma acestei căsătorii s-au născut Eirene ( pacea), Eunomia ( disciplina), Dike (dreptul).
În Egipt, existau niște soții ale zeului Amon. Ele erau majoritar fiice de regi, sacralizate ca adoratoare ale zeului și care-și închinau fecioria acestei teogamii. Căsătorită numai și numai cu Amon, adoratoarea îi închină acestuia un cult de erotism discret: ea îl farmecă pe zeu cu frumusețea ei și cu murmurul sistrelor, i se așază pe genunchi și-i încolăcește gâtul cu brațele. Dacă nu am alege să acceptăm existența unei înrudiri între aceste ritualuri, nu am putea crea alte corelații din mitologie. Există o apropiere clară între idolatoarele lui Amon, zeu al fecundității, și vestale, preotesele zeiței vetrei familiale, Vesta ( Hestia). La Roma, Vesta va deveni zeița pământului , Zeița-Mamă. Cultul ei se caracterizează printr-o extrem de riguroasă conduită de puritate.
De aceea, căsătoria este o instituție legată de transmiterea vieții. Ea apare aureolată de un cult care atât preamărește fecioria, cât și o pretinde. Ea simbolizează sursa divină a vieții, pentru care uniunea celor două persoane nu este decât un refugiu, un instrument și un canal de trecere. Ea se înscrie în sfera riturilor ce sacralizează viața.
