Hrană ce oferă nemurire, ambrozia este împreună cu nectarul unul dintre privilegiile Olimpului.
Zeii, zeițe și eroi se hrănesc cu ambrozie, pe care o oferă până și propriilor lor cai. Calitățile miraculoase fac din ea un balsam care vindecă orice rană și care ferește trupul morților de descompunere .
Însă vai de muritorul care ar îndrăzni să se înfrupte nepoftit din ambrozie, căci îl pândește pedeapsa lui Tantal.
Zeii vedici, sunt totuși mai permisivi. Aceștia îngăduiesc muritorilor să guste din soma sau amrita , pentru a putea în felul acesta să ajungă la cer:
„De-ar voi Gandharva, care cunoaște ambrozia, să-i destăinuie numele ținut ascuns
Străbați deodată Cerul, Pământul și cele trei lumi,
pătrarele cerului și sălașul luminii:
desfăcând urzeala Rânduielii, și astfel văzând misterul,
devii Misterul însuși ce se ascunde în toate făpturile“
(Taittiriya Aranyaka 10.1)
Făptura devine astfel chiar substanța din care s-a hrănit. Sensul acesta este reluat de dogma creștină unde ambrozia devine euharistie, trupul lui Dumnezeu Mântuitorul, adevărata pâine a îngerilor.
