Hinduism
Precum plasele, legăturile simbolizează o funcție regală. Varuna este stăpânul prin excelență al mayei, al prestigiului magic, subliniază G. Dumezil. Legăturile lui Varuna sunt la fel de magice ca suveranitatea însăși: ele sunt simbolul acelor forțe mistice pe care le deține un șef și care se numesc: justiția, administrația, securitatea regală și publică, tote puterile.
Prin legăturile sale, zeul este chezașul învoielilor, îi ține pe oameni în legăturile obligațiilor lor. Totuși, este de menționat că el singur poate să-i dezlege. De aceea este preponderent reprezentat cu o sfoară în mână.
Creștinism
În Biblie, puterea de a lega simbolizează puterea judiciară. Hristos i-a spus lui Petru:… și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri (Matei, 16, 19).
Exegeții Bibliei de la Ierusalim spun pe această temă: A lega și a dezlega sunt doi termeni tehnici ce aparțin limbajului rabinic. Aceștia se aplică mai întâi domeniului disciplinei excomunicării, prin care cineva este condamnat ( a lega) sau absolvit ( a dezlega) și, ulterior, hotărârilor doctrinale sau juridice cu sensul de a interzice ( a lega) sau de a îngădui ( a dezlega).
Ei indică, de fapt, orice obligație, nu numai pe acelea care decurg din acte juridice, dar și pe cele izvorâte dintr-o adeziune lăuntrică așa cum e credința. În acest context evanghelic, legătura este în conexiune cu puterea cheilor și cu porțile Infernului sau ale Împărăției Cerurilor. Respectarea legăturii deschide poarta Împărăției Cerurilor. Nerespectarea legăturilor duce la poarta Infernului.