Nucul este în tradiția greacă legat de darul profeției. Tot în perioada Greciei Antice exista și un cult al zeiței Artemis Caryatis, care a fost iubită de Dionysos. Această zeiță a fost înzestrată cu darul clarviziunii și preschimbată în nuc cu roade bogate.
Mai târziu, Dionysos a efectuat și o vizită la casa lui Dion și a fost primit cu ospitalitate egală. În timpul șederii sale, s-a îndrăgostit de Carya. Apoi a plecat și i-a lipsit Carya. De aceea s-a întors curând sub pretextul sfințirii unui templu pe care Dion îl construise pentru el. Surorile sale au suspectat o relație amoroasă între Dionysos și sora lor. De aceea au păstrat-o pe Carya pentru a o împiedica să întrețină relații cu zeul. Procedând astfel, au comis o încălcare a restricțiilor impuse de Apollo, așa că Dionysos, după mai multe avertismente și amenințări, i-a înnebunit pe cele două surori, în care stat au fugit spre Muntele Taygetus, unde au fost transformate în stânci. Carya a fost schimbat de Dionysus într-un nuc (grecesc karya). Din aceste circumstanțe a apărut mai târziu cultul local al Artemis Caryatis.
Un număr redus de glosatori irlandezi au tradus numele lui Eithne, alegorie feminină a Irlandei, prin nucă, asimilând antroponimul cu substantivul eitne. Etimologia aceasta este pur analogică și lipsită de valoare lingvistică, dar te duce cu gândul la o concepție analoagă celei despre oul cosmic. Într-adevăr Irlanda este un macrocosmos redus. Aluna este și ea un fruct al cunoașterii.
Ouăle simbolizează unirea a două principii complementare (reprezentate de albușul și gălbenușul) din care reiese viața sau existența, în cel mai fundamental sens filosofic al acestuia.
Cea mai veche idee a „oului cosmic” vine din unele scripturi sanscrite. Termenul în sanscrită este Brahmanda (ब्रह्माण्ड), care derivă din două cuvinte – „Brahma” (ब्रह्मा) „zeul creator” în hinduism și „anda” (अण्ड) care înseamnă „ou”. Anumite purane precum Brahmanda Purana vorbesc despre acest lucru în detaliu.
