Etimologic, numele druidului coincide cu cel al științei: dru-(u) id – cel atoateștiutor. Mai mult de atât, posedă o primă echivalență semantică cu numele lemnului și al arborelui (-vid). Arborele este însă și un simbol al puterii, iar druizii celtici sunt destinați înțelepciunii și puterii. Acest fapt este subliniat de Pliniu, care prin analogie pune în relație numele druidului cu denumirea grecească a stejarului, drûs.
În ciuda îndoielilor asociate unor surse istorice vechi, dar și ale unora moderne, druizii trebuie considerați drept personaje strict similare brahmanilor indieni. Aceste izvoare, ce se situează la un alt pol față de restul, marchează rolul druizilor ca fiind de natură filosofală strict. Ei sunt preoți, iar doctrinele lor sunt de esență metafizică.
Druizii sunt singurii din Europa occidentală care constituie o clasă bisericească organizată, ierarhizată: preoți sacrificatori, prezicători sau moraliști, vates sau specialiști în științele fizice, medici mai exact. Ei pot fi nu doar preoți, ci și sfetnici al căror cuvânt este respectat. În epoca creștină rolul druidului a fost înlocuit de capelan sau de confesor. Mai mult de atât, prezicătorii sau poeții pot fi judecători și istorici, dar mai cu seamă autori de safire. De asemenea, deținerea unui cumulul de funcții nu este interzis.
Irlanda a dat multe nume ce au avut legătură, în mod special, cu alchimia sau cu satira. În Galia nu este cunoscută decât denumirea de gutuater ( druid) invocator. Druizii guvernează, transcend întreaga societate și domină puterea politică. Acest lucru este sublim evidențiat în Irlanda sau în Galia, unde druidul vorbește înaintea regelui. Ei sunt cei care asigură, totodată, alegerea regelui și hotărăsc asupra candidatului sau candidaților la această funcție. De asemenea, ecleziaștii influențează întreaga clasă războinică, pe care o supune unei severe mreje de interdicții și de obligații, colective sau individuale.
Clasa sacerdotală este considerată imaginea societății divine. De aceea, iezuiții, prin calitățile lor, simbolizează întregul panteon. Lipsiți de orice obligații, ei au drept de misiuni ceea ce se corelează cu un aspect foarte arhaic al tradiției. În însemnări, druidul heduu Diviacus comanda un corp de cavalerie, iar capelanul irlandez Cathbad mântuia paloșul.
Cathbad a reușit să divinizeze semnele zilelor, determinând astfel activități de bun augur sau nepotrivite pentru anumite zile. Potrivit unei tradiții, regina Nessa l-a consultat odată pe Cathbad, întrebându-l pentru ce zi era de bun augur; Cathbad a răspuns că este de bun augur pentru a naște un rege peste o regină, iar Conchobar a fost conceput în unirea lor ulterioară. Când Conchobar a ajuns la bărbăție, nimănui din Ulster nu i s-a permis să vorbească înainte ca el să vorbească, dar Conchobar nu a vorbit niciodată înainte ca Cathbad să fi vorbit – dându-i prioritate lui Cathbad asupra regelui. Cathbad a acționat ca consilier al regelui și este denumit profesor, susținând afirmația lui Iulius Caesar conform căreia druizii galici au servit drept depozite de cunoștințe tradiționale.
Cel dintâi rol al iezuiților este acela de a orândui raporturile dintre oameni și Lumea Cealaltă, dintre muritori și zei. Atribuția aceasta, care este și cea mai de preț, era pusă în aplicare în decursul marilor sărbători anuale. Acesta este motivul pentru care ei au preferat să rămână în cadrul funcțiilor lor sacerdotale, iar nu să legiuiască pe câmpurile de bătălie.
Există mult mai puține urme ale prezenței druizilor la celți britani . Necesită, însă amintit că ecleziaștii din Galia, potrivit afirmațiilor lui Cezar, și cei din Irlanda, conform tuturor textelor legendare, se duceau să-și desăvârșească învățătura în Marea Britanie. Singura mărturie concretă rămâne distrugerea, relatată de Tacit, a sanctuarului din Anglesley, în secolul I d.Hr. de către armata romană. Clasa sacerdotală a britanilor, totuși, nu a supraviețuit. Unul dintre factori cauzatori poate fi pus pe faptul că, a fost mai timpurie creștinarea în Britania decât în Irlanda. Întreaga moștenire intelectuală a druizilor a fost încredințată barzilor care, în Irlanda, nu făceau parte din clasa sacerdotală.
Toate organizațiile actuale, care se revendică din druidism, sunt niște creații ex nihilo, fără nicio valoarea din punctul de vedere al tradiției.
