Silaba AUM, cu care începe sau se sfârșește orice recitare liturgică, este prima și una dintre cele mai puternice și mai celebre mantre ale tradiției indiene.
Acest simbol este plin de forța divinității. El exprimă divinatatea în afara sufletului și o realizează înăuntrul lui și rezumă în sine suflul creator. Potrivit tradiției vedice, universul s-ar fi format pornind de la energia cosmică. Aceasta a fost descătușată prin rostirea de către Demiurg a acestei prime formule care a chemat la viață toate cele ce sunt: AUM BHUR BHUVAR SVAR. ( Aum! Pamant! Vazduh! Cer! )
AUM este sunetul primordial, logosul. De aceea rostirea lui poartă în sine o încărcătură energetică uriașă și de extraordinară eficacitate în pregătirea transformării spirituale .
În gândirea hindusă, sunetul care este deopotrivă Dumnezeu, începutul tuturor lucrurilor si oricărei ființe, conferă o valoare aproape magică oricărei mantre. Cuvântul ce exprimă ființa printr-un sunet este atât ființa exprimată însăși, cât și ființa din care derivă totul și în care totul se contopește.
Rostirea sunetului lui Dumnezeu echivalează cu propria divinizarea .
AUM este după Vivekananda si tradiția vedantica manifestarea prin excelență a divinității. Semnificația totalizatoare a acestui cuvânt se vede întărită prin aceea că cele trei componente ale sale conțin ritmul ternar, atât de important în gândirea, organizarea lumii și cosmogoniei Indiei. Câteva exemple în acest sens sunt: divinitatea supremă întruchipată de Brahma, Vishnu, Shiva este triplă; trei sunt și calitățile cosmice: materialitate, energie, esențialitate . De asemenea există și trei lumi pământul, văzduhul, cerul iar omenirea la rândul ei este împărțită între case: clerul, nobilime și starea a treia după cum persoana umană este făcută din trup, minte și suflet. ( Aceasta împărțire este regăsită si in evul mediu creștin sub forma de spiritus, anima, corpus)
Acestor doctrine metafizice, hindușii le caută corespondențe fiziologice care conduc la o adevărată teologie a sunetului. Tehnica rostirii cuvântului sacru AUM lămurește potrivit lui Vivekananda simbolismul acestuia. Când rostim un sunet, o facem cu ajutorul suflului și limbi, utilizând laringele și palatul drept placă de rezonanță. AUM se compune din literele a, u, m.
A este sunetul fundamental, cheia care se pronunță fără niciun contact cu limba sau cu palatul. Este sunetul cel mai puțin diferențiat și de aceea Krishna spune în Bhagavad-Gita: „ eu sunt litera a și binarul cuvintelor compuse; sunt timpul nesfârșit; sunt zeul a cărui forță este întoarsă toate părțile.“ Sunetul A pornește din gât și este un sunet gutural .
U este emis de la baza plăcii de rezonanță a gurii și până la extremitatea ei. El reprezintă tocmai mișcarea înainte a forței care pornește de la rădăcina limbii și se stinge pe buze.
M corespunde ultimului sunet și este produs cu buzele lipite.
Rostită corect, silaba rezumă întreg procesul de producerea sunetelor, ceea ce nici un alt cuvânt nu poate face.
AUM este așadar simbolul natural al tuturor cuvintelor ce pot fi imaginate.
AUM, expresia deplină a sunetului și a sufletului, este astfel cea mai bună manifestare a divinului. Ea străbate toate cuvintele, toate ființele și se desfășoară într-o mișcare creatoare perpetuă, universală fără limite . AUM este traducerea cea mai subtilă a universului manifestat .
S-a făcut uneori o apropiere între AUM și cuvântul ebraic amin, adoptat de liturghia creștină, care încheie rugăciunile și a cărui melodie se compune în general dintr-o suită puternică de arsisuri și tesisuri, de silabe forte și de silabe rostite slab, ce se încheie într-un suflu. Acest cuvânt, aceste cântări se supun, după anumiți psihologi, aceleiași pulsiuni arhetipale ca AUM, simbolizând astfel in dorința finală exprimată prin rugăciune, suflul creator chemat să o îndeplinească.
